Australia,  Călătorii

Ce să vizitezi în Sydney, Australia

Sydney a fost pentru noi punctul de start și de finish al vacanței de-o lună în Australia. O lună în care am condus toată coasta de est, o mică parte a coastei de sud, am zburat în Tasmania și ne-am reîntors în Sydney pentru ultimele zile de relaxare.

Situat în New South Wales, Sydney e cel mai mare și diversificat oraș al Australiei. Are parcuri, bulevarde largi și zgârie nori, zeci de muzee, artă și sport, restaurante și viață de noapte – pachetul întreg al unei metropole, însă nu e apăsat de agitația orașelor mari în care totul se petrece grăbit, pe repede înainte, lăsându-ți impresia că dacă nu alergi continuu pierzi ceva important. Ritmul lui e mai domol și se lasă vizitat în tihnă.

Sydney

Obiective turistice în Sydney

1. Opera din Sydney

Opera din Sydney e simbolul orașului și destinația turistică numărul unu din Australia, primind anual peste 8 milioane de vizitatori. E inclusă în patrimoniul Unesco, juriul considerând-o ”una dintre capodoperele incontestabile ale creativității umane”.

Opera din Sydney

Printr-un tur îi afli povestea interesantă, de succes, care a venit cu un oarecare preț pentru toți cei implicați în concept. De exemplu, arhitectul operei din Sydney, Jorn Utzon, nu și-a văzut niciodată capodopera finalizată. Și nu pentru că ar fi murit între timp ci pentru că viziunea lui, a unei clădiri cu forme sferice, curbe, într-o perioadă în care modelele cubice și dreptunghiulare ale arhitecturii moderniste dominau, a costat mult mai mult decât s-a estimat la început. (mereu e vorba de bani, nu?) Această problemă financiară a contribuit la îndepărtarea lui Utzon din funcția de arhitect șef iar el și familia sa au părăsit Australia pentru totdeauna. Oricum, pe lângă informații istorice și alte povestiri, în tur aflați și detalii inginerești despre sistemul de sprijin complex care susține acoperișul faimos, format din cochiliile albe de beton.

Sydney Opera House

2. Circular Quay

Nu e neapărat a doua cea mai faină destinație din Sydney dar Circular Quay trebuie menționat pentru importanța sa istorică. E un nod de transport important și cu siguranță vei ajunge aici, mai ales că e mărginit de două dintre cele mai atractive destinații din Sydney – podul și opera.

E greu de descris în puține cuvinte, dar pe scurt pot spune că Circular Quay e miezul Sydney-ului. E locul unde acostează vasele de croazieră, de unde pleacă feriboturile, unde se țin evenimente și petreceri, unde se minunează turiștii de priveliștea încântătoare și unde se strâng localnicii pentru o bere, după-masa, la încheierea programului de muncă.

Circular Quay a fost o perioadă cel mai important port maritim din Sydney, dar fiindcă numărul de nave care acostau în Sydney era într-o continuă creștere, transportul maritim s-a mutat spre vest, la Darling Harbour care avea și avantajul unei linii de cale ferată. Odată cu absența transportului comercial, Circular Quay a început să fie folosit pentru transportul de pasageri. În 1890 CQ devine, și rămâne până în prezent, centrul rețelei de feriboturi din Sydney.


3. The Rocks

The Rocks a luat ființă în 1788, la scurt timp după ce britanicii au debarcat în golful Sydney, instalând pe pământ australian prima așezare europeană și prima tabără de condamnați. The Rocks e, în esență, locul de naștere a Sydney-ului modern. Prin eforturile localnicilor s-au păstrat unele clădiri, puține dintre ele, ca mărturii ale istoriei. A fost amenajat un muzeu cu intrarea gratuită de unde puteți afla mai multe despre transformarea The Rocks dintr-o mahala frecventată de prostituate și condamnați într-un district curat și prosper.

Nu rata Sydney Observatory, aflat în zona The Rocks pe dealul Observatory Hill. Intrarea e gratuită iar în afară de informații interesante și imagini istorice, observatorul deține o colecție de aparate vechi, incluzând cel mai vechi telescop australian funcțional.

The Rocks

4. Darling Harbour

Darling Harbour, ca multe locații din Sydney, a avut parte de o evoluție interesantă. A fost un port comercial important care s-a dezvoltat și extins odată cu boomul industrial. Perioada înfloritoare a continuat până la marea depresiune din 1930. Al Doilea Război Mondial a stimulat comerțul și industria, dar până la terminarea acestuia multe industrii din jurul portului erau în decadență. Deși a mai cunoscut câteva perioade scurte înfloritoare, industria apucase spirala declinului, iar în 1984 ultimul tren de mărfuri a ieșit din șantiere și istoria industrială a Darling Harbour s-a încheiat.

Azi, în Darling Harbour găsești cam tot ce poftești, parcuri de relaxare și spații de joacă, muzee, magazine, restaurante, hoteluri și baruri, panoramă asupra orașului și destul spațiu pentru plimbare. În Chinese garden of friendship își poți reîncărca bateriile, iar dacă ești în vacanță cu cei mici la Acvariu, Madame Tussauds, Wild Life zoo sau Muzeul Maritim sunt tot felul de programe interesante și educative.

Darling Harbour

5. Sydney Harbour Bridge

Dacă ești la Circular Quay, cu fața spre golf, în dreapta ai opera iar în stânga mărețul pod arcuit Sydney Harbour Bridge, aproape la fel de cunoscut ca vecina lui.

În anii 1920 câteva sute de clădiri din The Rocks au fost demolate pentru construcția podului care să facă legătura cu suburbiile din nord. Podul, deschis în 1932, se întinde pe aproximativ 500 de metri, făcându-l unul dintre cele mai lungi poduri de oțel, cu arc, din lume. De aici surprinzi cele mai spectaculoase imagini cu portul și opera.

Având alei pietonale, pe lângă autostradă și cale ferată, podul poate fi traversat pe jos. De pe malul nordic, dacă nu ai chef să faci drumul dus-întors, te poți întoarce în centru cu feribotul (aprox. 6$ călătoria).

Sydney Harbour Bridge poate fi escaladat. Yeeeey! Iubitorii de înălțimi și pasionații de structuri precis apreciază faptul că pot să urce, printr-un tur organizat, până în vârful podului. Mai multe info aici.

Sydney Harbour Bridge

6. Turul muzeelor

O chestiune foarte faină în Sydney, de fapt în toată Australia, e faptul că o mare parte dintre muzee și galerii de artă sunt gratuite. Eu nu cred că există cineva care, chiar dacă nu e mare pasionat, să nu aibă plăcerea să se plimbe printr-o expoziție cu lucruri minunate. De cele mai multe ori atunci când călătorești cheltuielile se adună și e ușor să economisești sărind peste destinațiile care percep taxă de intrare. Ei bine, în Sydney, te poți răsfăța și îmbogăți cultural fără să trebuiască să scoți bani din buzunar.

Ziua muzeelor

7. Royal Botanical Garden

Înființată în 1816, grădina din Sydney este cea mai veche grădină botanică și instituție științifică din Australia. E situată în spatele operei și nu are taxă de intrare. Unele pavilioane închise, care adăpostesc specii rare de plante, pot fi vizitate doar când se organizează expoziții. După o plimbare lungă, peluzele îngrijite, cu iarbă umbrită și deasă, te îndemnă la un somn scurt de amiază.

Royal Botanical Garden

8. Piața de pește din Sydney

Piața de pește din Sydney este una dintre cele mai mari piețe de acest fel din lume, unde aproximativ 50 de tone de pește și fructe de mare sunt licitate zilnic de peste 150 de cumpărători. Poți afla mai multe despre pescuit, speciile marine din zonă și despre cum funcționează sistemul de licitație computerizat participând la un tur matinal.

Oricum, majoritatea turiștilor nu ajung aici pentru a vedea lăzile încărcate cu pește și hărmălaia de după cortină, ci pentru a se delecta cu cele mai proaspete produse înșirate pe standuri. În afară de pește proaspăt sau gătit, aici găsești și cafea, patiserie, aprozar, băcănie, suveniruri și chiar și un magazin cu articole de pescuit. E o zonă bună pentru plimbare și mirare, pentru o masă copioasă servită pe ponton.

Piața de pește

9. Town Hall

Deși ideea unei primării a fost sugerată pentru prima dată în 1813, abia în 1842, după recunoașterea așezării coloniale Sydney ca oraș, s-a luat cu adevărat în considerare construirea unei clădiri administrative. Locul ales de consilieri a fost un cimitir neglijat aflat în inima comercială a orașului, aproape de piețe și debarcader. A mai durat câțiva ani până când locul să fie aprobat, curățat și exhumat, și abia în 1868 a fost aprobat un plan arhitectural al clădirii. Deschisă oficial în 1889, primăria găzduiește camera de consiliu, birourile primarului și ale consilierilor și alte săli care pot fi adaptate pentru întâlniri, expoziții, recepții sau spectacole.

Primăria, Sydney

10. Queen Victoria Building

Vizavi de primărie s-a construit în 1893, pe locul fostei piețe principale a orașului, Queen Victoria Building, care e azi cel mai frumos și mai cunoscut shopping centre din Sydney. Inițial clădirea a găzduit o sală de concerte, cafenele, depozite și o mare varietate de ateliere pentru meseriași. De-a lungul anilor clădirea a fost neglijată, iar în 1959 a fost salvată de la demolare, la fel ca și The Rocks, de către locuitorii orașului.

Ai zice că autoritatea urbanistică din Sydney voia să șteargă istoria cu buretele. Hmmm…ciudat. Bine că până la sfârșit, în urma renovărilor făcute în 1984 și 2008, Queen Victoria Building a intrat în registrul patrimoniului de stat.

În fața clădirii, cu fața spre primărie, se află statuia reginei Victoria iar în interiorul clădirii, încapsulată în spatele unei mici ferestre, stă scrisoarea reginei Elisabeta a II-a către cetățenii din Sydney. Scrisă de regină în 1986, la redeschiderea clădirii după primul proces de renovare, scrisoarea a fost sigilată și desemnată a fi deschisă de către primarul orașului abia în anul 2085.

QVB

11. Taronga Zoo

Pentru iubitorii de animale grădinile zoologice nasc sentimente contrarii. Animalele sălbatice n-ar trebui ținute în cuști. Niciodată. Dar dacă grădina e de fapt și centru de recuperare pentru animalele bolnave, sau pentru cele care n-ar supraviețui dacă nu li se poartă de grijă? După incendiile devastatoare de pădure din Australia, sute de animale au fost salvate iar grădinile zoologice, ca și Taronga Zoo, le-au oferit adăpost. Existența lor a fost atunci o binecuvântare iar susținerea comunității s-a dovedit esențială.

Taronga Zoo se află la 15 minute cu feribotul de Darling Harbour. Grădina zoologică are, pe lângă 2600 de animale din 250 de specii diferite, restaurante, opțiune de cazare în corturi safari și multe altele.

Poți verifica site-ul pt mai multe detalii.

zoo

12. Luna Park, Old cinema & No lights No lycra

Vrei să experimentezi Sydney-ul mai altfel, vintage pe de-o parte dar și inedit? Poți participa la evenimente și festivaluri, care har Domnului se țin pe tot parcursul verii, pentru că Sydney chiar încearcă s-ajungă din urmă, dacă nu chiar să depășească Melbourne-ul, care e considerată capitala culturală a Australiei. Dar dacă nu ai chef de agitație și ești mai nostalgic te poți aventura într-un parc de distracții construit în anii 30, Luna Park să vezi filme – cam tot din aceiași perioadă la cinemaul Hayden Orpheum Picture Palace, sau să dansezi ca și când nu te vede nimeni la No lights no lycra. No lights no lycra, pe scurt – se dansează cu lumina stinsă. E un concept popular în întreaga lume deja dar care a luat ființă aici, în Australia.

Luna park

13. Traseul Bondi beach – Coogee

Traseul Bondi beach – Coogee l-am lăsat la final, dar pentru mine a fost cea mai atractivă parte din tot Sydney-ul. Mi-a plăcut mai mult decât portul sau opera, decât toate cartierele din oraș, plimbările pe jos ori cu feribotul. Și deși sunt o amatoare de munți, mai puțin de ocean, traseul ăsta e, cum să zic, senzațional. Te poartă pe la piscine naturale săpate în stâncă și plaje aurii, pe lângă maluri pietroase unde valurile se sparg în mii de străluciri, pe lângă monumente istorice, locații panoramice. Din loc în loc găsești bănci ca să te odihnești sau pancarte informative de pe care poți afla mai multe despre viața marină. Plajele din Sydney sunt toate așa de faine încât e greu să le clasezi într-un top, dar dintre toate cea mai populară, probabil și cea mai frumoasă, e Bondi Beach – de unde poți începe ruta de 6 km până la Coogee.

Bondi Beach

La Bondi beach sau Coogee beach, depinde din care parte vrei să începi traseul, se poate ajunge ușor cu autobusul. Altă locație superbă cu plaje e Manly unde poți ajunge cu feribotul de la Circular Quay

  • Manly Beach – populară printre surferii începători, familiile cu copii și amatorii de shopping
  • Shelly Beach – la sud de Manly Beach, 1 km distanță, singura plajă orientată spre vest de pe coasta Sydneyului.
  • Freshwater Beach – nord de Manly, 1 km distanță, considerat locul de naștere al surfului în Australia.

Notă

Am listat doar câteva din cele mai importante atracții din Sydney, dar orașul mustește de muzee și galerii de artă, de locații cu povești, de cartiere noi și palpitante. Plajele de mai sus sunt cele mai populare și mai frecventate de turiști datorită accesibilității, dar coasta e plină de spații amenajate în care te poți bucura de litoral și ocean. Din aeroport sau de la oficiile turistice din oraș poți lua hărți și te poți interesa de alte atracții cu intrare gratuită. Profită și află de ele. Nu uita de evenimentele sportive, cricket și rugby, de surf și de viața de noapte din King Cross.

Dacă ai mai mult timp la dispoziție nu rata Blue Mountains unde sunt formațiunile stâncoase trei surori și destule drumeții superbe în natură.


Spread the love

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *