Călătorii,  SUA

Road trip în Alaska, SUA

Alaska se află foarte sus în topul nostru cu cele mai frumoase locuri din lume. Alaska și acasă, dar acasă nu e un loc ci o stare așa că ținutul ăsta îndepărtat, frumos, sălbatic și înghețat, vara cețos și ploios, continuu luminat, rămâne aproape solitar pe primul loc în top.

Articolul de mai jos e destul de lung. Dacă nu te interesează toate detaliile poți da click în cuprins pe secțiunea pe care vrei să o citești.


Despre Alaska

Alaska e cel mai mare stat al SUA, de două ori mai mare ca suprafață decât următoarele trei clasate la un loc (Texas, California și Montana). Dar ca și număr de locuitori e pe locul 48. Adica al treilea de la coadă ca și cel mai populat stat, după Vermont și Wyoming.

Popoarele indigene au locuit în Alaska de mii de ani. Se crede că primii oameni au ajuns în regiune traversând podul terestru care lega pe atunci Alaska de Siberia. Imperiul rus a fost primul care a colonizat activ zona începând cu secolul al XVIII-lea, însă cheltuielile și dificultatea logistică de a menține această posesie îndepărtată au determinat vânzarea teritoriului către SUA. În 1867 Statele Unite ale Americii cumpăra Alaska de la Imperiul rus contra sumei de 7,2 de milioane USD, echivalentul a 140 de milioane dolari în 2022.

Indigenii din Alaska reprezintă 16% din totalul populației (cel mai mare procent dintre toate statele), se vorbesc peste 20 de limbi iar nativii exercită o influență considerabilă în politica locală și de stat.

Alaska e cel mai nordic și cel mai vestic stat al SUA dar are și cea mai estică longitudine prin Insulele Aleutine care se extind în emisfera estică. Din punct de vedere tehnic Alaska se află în ambele emisfere.

17 dintre cei mai înalți 20 de munți din USA, incluzând și Denali – cel mai înalt vârf de pe continent, se află în Alaska, iar capitala Juneau e singura capitală de stat legată de țărm dar neconectată de restul Americii printr-un drum.

Denali National Park, Alaska

Se merită să faci road trip în Alaska?

Pentru unii Alaska reprezintă un vis, pentru alții doar un teritoriu sălbatic și atât. Deci traseul până la ultima frontieră s-ar putea să fie vacanța vieții sau o lungă teroare, o decizie regretată, luată într-un moment scurt de nebunie. Fiindcă înainte de toate, ca să faci road trip-ul ăsta e esențial să-ți placă să conduci. Dar să-ți placă, nu doar așa, de musai.

Nu e ușor să conduci sute de kilometri zilnic și nici să dormi în fiecare seară în alt loc (mai ales dacă mergi cu cortul, pe care trebuie să-l pui și să-l aduni zilnic). Să-ți asiguri toată mâncarea și celelalte lucruri împotriva urșilor e uneori stresant. Dacă plouă și e frig o perioadă lungă de timp, s-a dus naibii buna dispoziție. Dacă e cald sunt țânțari. Dacă ai rezervări la camping sau cazări te grăbești s-ajungi, dacă nu ai rezervări te îngrijorezi că nu mai găsești loc. Treci prin tot felul de stări. Se adună zilele în care n-ai unde să faci duș, în care ți se ia de sutele de kilometri pe care-i mai ai de parcurs.

Un drum așa de lung nu-i pentru oricine. Dar cred că-i pentru tine dacă îți plac munții și pădurea, lacurile sticloase, zăpada, ceața misterioasă, uneori și ploaia. Dacă-ți plac râurile pline de pescari, animalele, ghețarii, orașele răsfirate… așa de răsfirate încât uiți de ele că sunt. Dacă îți plac zilele prelungi și noaptea întârziată, aventura, simplitatea. Dacă nu te sperie frigul și drumurile nesfârșite. Și nici solitudinea sau lipsa de confort. Atunci Alaska-i pentru tine.

Salmon Glacier

Cât de lung e traseul

Traseul nostru a fost un pic peste 9.000 de mile dus-întors, adică peste 14.400 de kilometri, pornind și întorcându-ne în Seattle. Ai nevoie de cel puțin trei săptămâni sau o lună de zile pentru o vacanță cu așa de multe atracții incluse. Dacă sunteți doi șoferi, cu atât mai bine.

Poți face un road trip de 7-10 zile din Anchorage. Vizitezi Homer, Seward și Whittier în sud și Denali National Park și Fairbanks în nord. Dar ține cont că închiriatul unei mașini în Alaska are un preț considerabil mai ridicat față de mainland.


Cât e de scump

Alaska e scumpă, așa că dacă se merită din punct de vedere financiar e dificil de răspuns. Depinde ce priorități ai atunci când îți organizezi vacanțele. Cât cheltui ține de mașina pe care o conduci, unde te cazezi și ce alegi să consumi, dar oricât ai economisi tot se cheltuie o sumă considerabilă. Zborul până în Seattle, sau Anchorage, plus închiriatul mașinii trag și ele greu la total.

  • Am plătit peste 1000$ pe benzină, în 2018, când benzina era mai ieftină 🙂 vreo 1000$ pe mâncare și cumpărături mărunte, vreo 300$ pe intrări, parcări și permise pentru parcurile naționale iar pentru cazare vreo 200$ dar am dormit doar în campinguri și în mașină, cele mai multe zile pe gratis.

Cea mai ieftină variantă să călătorești în Alaska, și cea mai confortabilă, e cu vasul de croazieră. Deși pare greu de crezut, când aduni cheltuiala road trip-ului o să te convingi. Dintre cei peste un milion de turiști care ajung anual în Alaska majoritatea vin cu vasele de croazieră care pornesc din Seattle sau Vancouver.

Pe lângă faptul că e îndepărtată și izolată, un alt motiv pentru care Alaska e scumpă e că majoritatea businessurilor sunt deschise doar în lunile de vară, când trebuie să se asigure financiar pentru întregul an.

Kitwanga

Când e perioada ideală pentru road trip

Perioada cea mai bună pentru condus e din Mai și până în Septembrie. Iulie și august sunt lunile cu cei mai mulți turiști. Majoritatea businessurilor se deschid după jumătatea lui mai și închid la jumătatea lui septembrie.

Noi am călătorit în perioada 12 iunie – 03 iulie iar cazarea a fost destul de greu de găsit. Bine, nici nu ne-am bătut prea tare capul, adeseori am dormit în mașină, de lene să ne facem cortul sau de frică de urși. Au fost destule nopți când n-am găsit locuri, ceea ce ne-a forțat să conducem zeci de kilometri în plus sau să înnoptăm la marginea campingurilor. Dacă faci rezervări din timp n-ai să te bați de astfel de probleme. Am scris mai jos în articol detalii.

E fain să conduci în perioada de vară dar coincide cu perioada în care se fac și reparațiile la drum. O să întâlnești câteva… destule, dar traficul se mișcă. N-am stat niciodată cu orele în coloană sau ceva de genul, doar la semafoare provizorii, cu timpi de așteptare decenți.

În timpul verii zilele sunt lungi, așa de lungi încât se face întuneric pentru o oră sau două. Sau aproape deloc de călătorești în perioada solstițiului de vară, 20-22 iunie. Zile lungi și călduroase înseamnă activitate multă, și la animale dar și la insecte. Oricum, dacă totul ar fi ideal ar fi plictisitor. Ești până la urmă în sălbăticie așa că nu se poate fără puțin disconfort.

Urs pe Cassiar Highway, BC

Canada

Vei trece prin Canada, da. Pentru că nu e posibil să conduci din SUA în Alaska fără să treci prin Canada. Din orice stat ai merge, dacă vrei să ajungi în Alaska cu mașina conducând, trebuie să treci prin Canada. De fapt acest traseu, dacă e să o luăm după timp și km șerpuiește mai mult prin Canada decât USA. Canada, Canada, Canada 🙂

Dacă pornești din Seattle vei traversa două sau tre state canadiene: Yukon, British Colombia (BC) și Alberta (în caz că vrei să faci și Icefield Parkway).

Având în vedere că vei trece granița, ai nevoie de pașaport valabil minim 6 luni. Cetățenii români pot călători în Canada în scop turistic fără viză. Înainte să călătorești verifică neapărat site-ul MAE.

În Canada poți plăti cu dolari americani dar vei primi restul în dolari canadieni. Viteza și distanțele sunt afișate în km iar prețurile la benzină sunt pe litru, nu pe galon. Alaska și Canada au o oră diferență la fusul orar.

  • dacă circuli cu mașină închiriată verifică să fie valabilă asigurarea și pe teritoriul Canadei.
Top of the world highway

Cum e drumul

Șoseaua e super ok, poți conduce oriunde cu mașină mică. Chiar și drumurile forestiere sunt întreținute, acoperite cu pietriș. Majoritatea șoselelor au o singură bandă pe direcția de mers. Deci cum suntem obișnuiți în România.

Vara întâlnești destule rulote pe drum, mai sunt și tiruri, dar ele n-au să te încetinească pentru că toți șoferii o calcă. Și o calcă zdravăn, mai ales pe drumurile întinse, drepte, fără prea multe curbe. Cea mai mare grijă trebuie să o ai la animale, la elani în special. Sau la avioane pe lângă Anchorage 🙂

Anchorage, Alaska

Sunt trei rute principale care intră în Alaska. Pe care o alegi depinde de preferințele tale, de cât vrei să conduci și de unde pornești mai exact. Toate traseele rutiere vor ajunge în Alaska la orașul/intersecția Tok.

  • Cassiar Highway – e cea mai scurtă rută dacă pornești din Seattle sau Portland. E o rută scenică și mai izolată unde ai șanse destul de mari să vezi animale sălbatice. Ruta arată cam așa , cu mica abatere până la Hyder, intitulat cel mai prietenos oraș fantomă din Alaska.
  • West Access Route – e mai lungă cu vreo 100 de mile decât Cassiar dar probabil mai rapidă fiindcă nu e așa de izolată și se circulă mai bine pe ea. Ruta o poți vedea aici.
  • East Access Route – potrivită dacă vi de oriunde la est de Seattle sau Portland. Ruta de est aici.

Dacă, la fel ca și noi, conduci în Alaska dus-întors atunci alege două rute diferite, fă un circuit ca să vezi cât mai multe destinații. Noi am pornit din Seattle pe Cassiar Highway, unde am întâlnit cei mai mulți urși de pe tot traseul, și ne-am întors pe East Acces Route, luând din Banff National Park drumul Vancouverului.

Pentru un traseu în Alaska (indiferent cât de lung sau scurt, dacă e circuit sau nu) în care folosești doar mașina ca și mijloc de transport, intri și ieși din stat prin Tok, un oraș care are un centru de informare turistic destul de mare și fain dar nimic altceva. Din Tok drumul o ia în trei direcții:

  • Spre Anchorage
  • Spre Fairbanks
  • Spre Chicken, apoi Dawson City, adică înapoi în Canada.

Noi ne-am dus spre Anchorage, făcând o abatere pe drum până la Valdez – care merită să fie introdus în itinerariu. Drumul spre Valdez șerpuiește printre stânci înverzite, presărate de cascade. Orașul în sine nu e nu știu cât de atractiv dar drumul până acolo ne-a plăcut. E frumos și portul, dacă ai norocul să-l prinzi fără ceață și e faină și activitatea pescarilor care-și curăță captura zilei pe bărci. Se adună stoluri de pescăruși în jurul lor și câte un vultur agresiv care le fură prada din zbor.

Valdez, Alaska

Ghidul Mile Post

Sincer, nu știu dacă m-aș fi încumetat la drum fără cartea asta. E cel mai complet ghid turistic pentru Alaska, numită de ani buni “The Bible of Alaska Travel.” Având în vedere că pe traseu o să fie lungi porțiuni unde nu este semnal telefonic și nici internet, cartea asta cu hărți, nenumărate informații, atracții, campinguri, restaurante, benzinării, spitale, biserici etc, e extrem de utilă. Găsești istorioare până și despre cele mai îndepărtate cătune, informații de unde să-ți iei permise de pescuit, de vânătoare, de unde să-ți cumperi echipament, unde poți face drumeții, unde găsești toalete publice, centre turistice, oportunități de fotografie, când sunt sărbătorile sau cum sunt obiceiurile locului… ați prins ideea cred că. Mile Post e un pic costisitoare dar merită fiecare bănuț.

Exit Glacier, Alaska

Cazarea

Cazarea pe la hoteluri, moteluri și case de oaspeți e cel mai bine să o rezervi din timp. În campingurile în care mergi fără rezervare, dacă vrei să prinzi un loc, ar trebui să ajungi pe la ora amiezii. Asta îți limitează destul de mult timpul de condus. Moteluri și hoteluri sunt doar în orașele mari iar în comunitățile mai mici sunt populare roadhouse-urile, căsuțe și cabane cu mai multe camere administrate în general ca și mică afacere de familie. Oricare dintre ele costă chiar și de 4 – 6 ori mai mult ca un loc în camping. Așa că și de nu ești mare amator, împachetează cortul cu tine dacă vrei să reduci costurile călătoriei.

Pentru campinguri verifică site-ul recreation.gov și reserveamerica.com. Aici găsești, pe lângă campinguri, adăposturi și cabane de munte cu camere comune. Adăposturile trebuie rezervate cu luni bune înainte. Verifică și acest site pentru informații generale despre cabanele statului Alaska.

Camping în mașină, Alaska

E sigur să campezi în Alaska?

Campatul și orice activitate în natură vine cu un oarecare risc. Dar în unele zone acest risc e mai ridicat din pricina localizării, a animalelor din zonă sau a condițiilor meteo. În Alaska, ce te îngrijorează cel mai tare atunci când campezi sunt urșii. Pe urmă frigul, pentru că deși vară, temperatura medie pe timpul nopții e de 4 -10 grade Celsius.

Fiecare camping are avertismente și sfaturi ce să faci în caz că regiunea e frecventată de urși. Poți citi aici (engleză) ori aici (română) câteva informații generale despre cum să reacționezi dacă întâlnești un urs negru sau urs grizzly.

  • Este și o vorbă: If the bear is black – fight back, if the bear is brown – lay down, if the bear is white – good night! 🙂

În camping trebuie să-ți asiguri toată mâncarea, să nu iei nimic cu tine în cort, nici măcar pasta de dinți, antiperspirant sau orice are un miros parfumat. E bine să ai la tine bear spray, pe care-l poți cumpăra din multe locuri din Canada sau Alaska.

Pe lângă sprayul de urși cumpără și destul spray împotriva insectelor pentru că-n lunile de vară e plin de activitate în lumea gâzelor.

Campinguri găsești în parcurile naționale și statale, precum și în zonele recreaționale. Se practică campingul în corturi precum și campingul în mașină, cum am făcut adesea și noi (mai ales dacă locația avea mai multe avertismente de activitate a urșilor în zonă). Majoritatea locațiilor sunt fără apă curentă sau dușuri și n-au nici magazine prin apropiere, deci aprovizionează-te din timp.

Camping pe plajă la Homer Spit

Mâncarea și combustibilul

Având cu noi tot echipamentul de camping am făcut niște cumpărături generale chiar la începutul vacanței și câteva mai mici pe parcurs, din orașele mari. Ne-am gătit majoritatea meselor și am mâncat de câteva ori pește și preparate locale în unele sate de pe traseu. În Homer Spit am luat masa la un localnic care-și făcuse restaurantul într-un London bus, etajat. A stat cu noi la masă, ne-a povestit că a avut români care au lucrat la el prin work and travel, ne-a zis de familie. De cum s-a căsătorit cu soția lui în fața lunii, a munților și a pădurii, pentru că natura, cu tot ce are ea, e Dumnezeul lui. Și că oricât ar fi viața de dură și de grea în Alaska, e și frumoasă. Pentru că Alaska e pentru el acasă.


Combustibil am pus de fiecare dată când am ajuns în orașele mai mari, indiferent că am pus doar de zece dolari sau mai mult. Am încercat să avem mereu rezervorul plin mai mult de jumătate. Cu toate astea, pe drumul izolat dintre Carmacks și Watson Lake (584 km) aproape am rămas fără benzină.

Nici nu știu ce-a fost mai stresant, faptul că rămâneam fără benzină sau că riscam să ne împotmolim în noroi?! Ploua mocănește, dar părea că plouă de-un veac la cât de mocirloasă era strada.

Dinspre Watson Lake drumul se închisese. Se făceau și ceva lucrări de care habar n-am avut. Nu ne-a dat de bănuit nici că, în toți cei aproape 600 de km, ne-am întâlnit cu 3 mașini, dintre care 2 camionete chiar la început.

Computerul de bord ne-a semnalat rezervorul gol când mai puteam conduce vreo 45 de km. Cam atunci a început și panica noastră, care creștea invers proporțional cu kilometri. Cifrele de pe bord se transformau din 45 în 40, 30 în 10 și orașul continua să rămână departe. Eram în plină sălbăticie. Nu erau case pe drum, nici drumuri lăturalnice, doar pădure și-o singură cale înainte. Și ce cale….

În cele din urmă computerul a zis că mai putem face zero kilometri. Scria un mare 0 pe bord, ostentativ, alarmant. Pe când credeam că atât ne-a fost, am început să coborâm la vale. Am alunecat ca-n filme, fix până la pompa de benzină. Ni s-a părut un noroc incredibil c-am reușit să ieșim din noroaie și, mai ales, să conducem vreo 13 km fără combustibil. Nu recomand!


Câteva dintre atracțiile importante

Peisaj impresionant, urși și iar urși, elani, bizoni, cai și cerbi, lupi, vulpi și vulturi pătând cerul înalt. Unele dintre cele mai faine imagini, pe care n-am putut sau n-am apucat să le surprindem cu aparatul de fotografiat, au fost un lup singuratic în preerie, doi vulturi luptând în zbor, bizoni ieșind din ceață și vârful muntelui Denali. Un elan intrând în lac, trupul lui masiv, impunător, absorbit de ape. A fost frumos să observăm apus și răsărit de soare, distanțate de doar câteva clipe.

Pe lângă ele am surprins destule ursoaice cu pui, comunități mărunte, mine de aur părăsite, ghețari cândva măreți, cerul reflectat în ape, păduri arse – păduri înviate, flori și case colorate, drumuri apropiate de nori.

În Alaska, atracțiile sunt natura.


Kitwanga

Kitwanga sau Gitwangak, e un sat unde găsești mai multe totem poles – monumente făcute de prima națiune. În satul mic este și-o biserică cu turnul clopotului construit înainte de anul 1900.

Kitwanga

Salmon Glacier & Hyder city

Ghețarul Salmon e al cincilea cel mai mare din America de Nord. E aflat în granița cu Alaska dar se află de fapt pe teritoriul canadian. Ca să ajungem la terminus sau glaciar toe, cum îi mai zice la punctul cel mai de jos al glaciarului, am trecut granița între Alaska și BC de două sau de trei ori. Drumul care duce la punctul panoramic e unul forestier, dar e îngrijit, practicabil pentru mașinile mici.

Jade City & Boya Lake

La Boya Lake este și-un camping fain, curat. Lacul e frumos și el iar Jade City e plin de, ei bine, jad… Poți cumpăra tot felul de statuete sau bucăți nefinisate. Când am oprit în oraș (care e destul de mic) ne-am întâlnit cu o echipă de cameramani care filmau. S-au turnat documentare destul de populare cu familiile de aici, difuzate și-n țară. Poate ne vedeți și pe noi în vreun episod 🙂

Boya Lake

Valdez

În Valdez, deși aveam de gând să ne ducem, ne-au convins și mai tare doi români pe care i-am întâlnit pe traseu. De fapt ne-am întâlnit cu ei într-o parcare pustie, unde eram opriți doar noi. Nici n-am știut că e cineva în zonă, așa că citeam cu voce tare informații de pe-o pancartă instalată pe trotuar. Ei au apărut dintre stânci cumva, și din ceață. Aproape mistic :)) Și s-au apucat să vorbească pe limba noastră. A fost o întâlnirea haioasă, care s-a prelungit, plină de schimburi de informații. Făceam același traseu dar în direcții inverse așa că aveam fiecare sfaturi de dat. Ei tocmai se întorceau de la Valdez pe care îl prinseseră mai însorit decât noi. Dar drumul, chiar și portul, așa cețoase cum au fost, ne-au plăcut.

Anchorage

Sălbatic și urban. Orașul în care locuiește aproape 40% din populația totală a statului Alaska. După toate orașele mărunte prin care am trecut, locuite de-o mână de oameni, și care puteau fi văzute la pas, Anchorage mi s-a părut gigantic. Clădirile înalte din zona centrală și bulevardele largi te fac să uiți rapid că ești în Alaska, cel puțin în acea Alaska portretizată până atunci de-un peisaj mai mult rural.

Anchorage, Alaska

Whittier

Ca să ajungi în Whittier de pe uscat treci printr-un tunel, Anton Anderson Memorial, construit abia în anul 2000. Până atunci Wittier putea fi accesat doar feroviar, cu barca sau avionul. E un oraș mic, cu doar 272 de locuitori, dintre care aproape toți locuiesc în aceeași clădire, Begich Towers, căpătând astfel denumirea de „town under one roof” – orașul aflat sub un singur acoperiș.

Kenai wildlife refuge

Aici am văzut cei mai mulți vulturi din toată Alaska. Am văzut câte unul sau doi prin mai multe locații dar aici era plin de ei. Este și-un lac cu câteva bănci unde poți sta să observi natura și păsările de pradă.

Bald eagle, Alaska

Homer Spit

Homer Spit, situat în apropierea orașului Homer, este o bucată de pământ lungă de 7,2 km care iese în golful Kachemak. În anii 1960, câțiva hipioți din jur, cunoscuți sub denumirea de ”spit rats”, au înființat aici o tabără, majoritatea dintre ei devenind pescari comerciali de succes. Orașul are încă aerul acela libertin și colorat, cu o grămadă de localuri cu personalitate și buticuri cu produse artizanale.

Homer Spit e un pic ”turistic”, dar într-un mod fain. Cel puțin mie mi-a plăcut toată promenada plină de vitrine împodobite care te îmbiau să treci pragul magazinelor. Sunt și câteva baruri faine, pline de povești, printre care și Salty Dawg Saloon cu pereții, chiar și tavanul, plini de dolari lăsați de călători. Practica a început în urmă cu mulți ani când un vizitator a lipit un dolar de perete ca să achite băutura unui prieten care urma să viziteze barul mai târziu.

Homer spit, Alaska

Independence Mine State Park

Ca să vedem mina asta abandonată am făcut un mic detour, o abatere de la traseu dar nu foarte mare. Am făcut și-un hike prin zăpadă. Majoritatea clădirilor de la Independence Mine sunt așa cum au fost lăsate în urmă de cei care au muncit și locuit aici. Întregul perimetru are pancarte care spun tot felul de povești, unele despre extragerea zăcământului, altele despre ce melodii cântau bărbații după ce se încălzeau cu prea mult whiskey. Sunt și câteva poze vechi care te transpun nițel în acele vremuri.

Denali State Park

Denali State Park e cea mai cunoscută atracție din întregul stat. În apropiere se află și bus-ul din cartea/filmul ”Into the wild”. Abandonat pe traseul Stampede, autobusul a devenit un fel de loc de pelerinaj. Dar după ce doi drumeți au murit, și alți 15 au trebuit să fie salvați de pe traseu, Alaska Army National Guard l-a transportat într-un loc sigur, în Fairbanks, unde poate fi vizitat.

Aș fi vrut să facem mai multe hike-uri prin parcul național Denali dar ne-au ținut pe loc urșii. Noi eram doar doi și ei erau mai mulți. Ar fi fost fain să ne alipim unui grup și să cutreierăm zona împreună. Dar n-a fost să fie. Maybe next time.

În interiorul parcului există o șosea, lungă de 147 de km, dar pe ea conduc doar autobuzele care țin de Denali NP. Îmi amintesc că m-a cam terminat mersul acela lent și legănat cu busul vreme de aproape 6 ore. Viteza e limitată la 30 – 45 km pe oră dar de cele mai multe ori ai impresia că abia mergi. Am văzut câteva animale dar nu destule cât să mă facă să uit de amorțeală și plictiseală. Drumul s-a meritat dar aproape c-aș fi preferat să fac km ăia pe jos 🙂

Parcul e frumos, aerul curat, liniștea profundă iar vârful Denali capricios. Se arată rar, doar câteva zile pe an, altfel stă acoperit de nori. Trebuie să-l pândești continuu, pentru că uneori se face câte un gol în perdeaua de nori și poți să vezi cât e de mare de fapt.

Cuvântul Denali înseamnă cel înalt în limba nativă athabaskan. O perioadă destul de lungă muntele s-a numit McKinley, după cel de-al 25-lea președinte al Statelor Unite – William McKinley, dar în 2015 și-a recăpătat, oficial, numele adevărat.

În poza de mai jos, printre nori, se vede un pic din munte. Un pic de tot 🙁 Oricum, pe lângă lanțul muntos de la bază Denali se ridică imens.

Denali National Park

Fairbanks

Fairbanks mi-a plăcut mai mult decât Anchorage. E și mai mic, mai ușor de cutreierat, dar ce mi-a plăcut a fost c-am prins acolo un maraton. Străzile erau închise pentru mașini și era plin de oameni. Maratonul era axat mai mult pe distracție și nu pe performanță. Oamenii alergau costumați și aveau la ei tot felul de sloganuri amuzante.

Este și-o zonă în care se găsesc casele vechi, tradiționale, care au supraviețuit. Unele dintre ele sunt recondiționate, altele care s-au păstrat mai bine au interiorul și exteriorul original. Fiecare dintre ele au pancarte despre oamenii care le-au deținut, dacă au fost farmacie, bordel, hotel, teatru sau magazin. În unele găsești deschise cafenele, buticuri de suveniruri sau cofetării.

Fairbanks, Alaska

Trans-Alaska Pipeline

Ok, am făcut-o și pe asta. Am condus extra vreo zece kilometri ca să vedem o conductă. 🙂 N-aș fi crezut, dar dacă tot am fost în zonă nu m-am putut abține. Sincer nu-i mare lucru de văzut dar când te gândești că Alaska Pipeline se întinde pe mai mult de 1.200 de kilometri, străbate trei lanțuri muntoase, și că în proiectul conductei au fost implicați 77.000 de muncitori parcă nu mai sună a nimica toată și se merită să mergi să o vezi cu ochii tăi.

Alyeska Pipeline viewing point

North Pole

În localitatea Norh Pole, la 20 de km de Fairbanks, se află Casa lui Moș Crăciun. Pentru că Moș Crăciun are o casă a lui și în Alaska. Poate una de vacanță, sau poate e casa vreunui spiriduș, la care mai trage în noaptea de 24 ca să-și odihnească renii. Nu știu, dar e o casă simpatică în fața căreia, chiar dacă-i vară, ți se face dor de Crăciun.

Top of the world Highway

Doamne cât ne-am mai jucat pe drumul ăsta care șerpuiește pe culmi. N-am mai călătorit niciodată pe-un drum asemănător, pe niște dealuri ca niște valuri care să aibă poteca fix în vârful lor. Ne-am oprit ca să ne râdem de umbrele alungite, să cântăm pentru văi, un fel de yodeling nereușit, să ne dezmorțim și să inspirăm aer curat, de ținut izolat.

Top of the world highway

Dawson City

În orașul ăsta mic, pierdut în timp, era activitate pe străzi și la 3 noaptea. Ori 3 dimineața? Oricum, activitate normală, de oameni care mergeau și veneau, care ieșeau să-și plimbe câinele, să fumeze o țigară sau să-și ia un hot-dog de la gheretă. Nu era nici un festival, nici o sărbătoare, doar o zi obișnuită ca oricare alta.

În salonul de la Downtown Hotel cineva probabil că bea un cocktail ”Sourtoe” care are în interior un deget mumificat, de la piciorul cuiva. Nu știu dacă e într-adevăr un obicei de-al locului sau oamenii ăștia își râd de turiști, dar cocktailul cu degetul mare de la picior în pahar există, l-am văzut și noi.

În același timp, alții își încercau norocul la Diamond Tooth Gerties Gambling Hall, care e cel mai vechi cazinou din Canada. Noi, fiindcă n-aveam bani de pierdut la ruletă ori poker și nici nu voiam să ne alăturăm listei selecte a băutorilor de Sourtoe, ne plimbam pe străzi căutând cabana în care a locuit Jack London. Mânat în aceste ținuturi de febra aurului, se bănuiește că aici a început Jack scrierea nuvelelor Chemarea străbunilor și Colț alb.

Dawson City

Liard River Hot Spring

Apele astea termale au fost masaj și mângâiere. De neratat mai ales după un trip așa de lung.

Watson Lake & Sign Post Forest

Sign Post Forest sau cum e să faci din orice o atracție dacă știi să-i spui povestea. Pădurea de semne rutiere a început în 1942, când un soldat detașat, care lucra la Alaska Highway, a montat pe marginea drumului un panou cu numele orașului natal și distanța până la oraș. Nefiind singurul cu dor de casă, ceilalți soldați i-au urmat exemplul. Tradiția continuă și-n zilele noastre așa că ceea ce a fost la început o adunătură de indicatoare s-a transformat într-o pădure care însumează peste 80.000 de semne din întreaga lume. Ia cu tine un semn de-acasă, cât de mic, și lasă-ți trecerea uitată în pădurea asta specială din Yukon.

Sign Post Forest

Icefield Parkway

Supranumit și drumul dintre nori, Icefields Parkway e o șosea de 227 de kilometri care șerpuiește printre munții Stâncoși ai Canadei și leagă două dintre cele mai cunoscute Parcuri Naționale, Jasper & Banff.

Chiar dacă ai impresia c-ai văzut tot ce se putea vedea, aș spune să nu ratezi această drumeție care e plină de peisaje fabuloase. În Jasper sau Banff te poți relaxa la cazări cu restaurante și duș 🙂 Sau poți sta în continuare în camping. Amândouă orașele sunt turistice și cochete dar Banff e mai dezvoltat. Sunt pub-uri, magazine, restaurante, chiar și piscine cu apă termală, tot ce are nevoie un drumeț după o călătorie așa de lungă prin Alaska. Porțiunea asta de traseu, cu cele două parcuri și orașe, e un fel de recompensă de final.

Aici am scris un articol detaliat despre cel mai spectaculos drum al Americii de Nord.

Peyto Lake, Icefield Parkway

Dacă cumva vrei să vizitezi și Vancouver, la început de drum ori la final, am scris despre el aici.


Readuc aminte de cartea Mile Post, pe care o poți lua din librării sau online. Cred că nici de o scriam eu nu o recomandam atâta 🙂 Mile Post conține, literalmente, fiecare loc în care ai vrea să oprești în drumul tău spre Alaska.

Spread the love

One Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Romanian RO English EN French FR Spanish ES