Călătorii,  Costa Rica

Ce să vizitezi în Costa Rica, zona Arenal și La Fortuna.

Vacanța noastră în Costa Rica a început de la granița cu Panama, din sud estul țării, regiunea Limon. După ce ne-am bucurat de plaje însorite cu ape turcoaz, de aerul hipiot al Puerto Viejo de Talamanca am plecat spre pădurile tropicale, misterioase și bogate din inima țării.

Amplasată în centrul Costa Ricăi, regiunea La Fortuna, provincia Alajuela, atrage prin frumusețea sa naturală și prin multitudinea de aventuri care te așteaptă. Din momentul în care pui piciorul în acest paradis feeric, ești întâmpinat de semețul vulcan Arenal, care domină orizontul. Întreaga regiune e dominată de vegetație luxuriantă, cascade, ape termale și ochiuri de apă dulce în care te poți bălăci sau îți poți exersa săriturile acrobatice.

Deși nu are ieșire la ocean ori mare, regiunea La Fortuna oferă pe lângă activități captivante, peisaje dramatice și biodiversitate unică.

Chiar și drumul până la ea, pe șosele care urcă abrupt până aproape de nori și șerpuiesc amețitor la vale, e o aventură pe care n-ai vrea să o ratezi. Străbate satele autentice, ia prânzul în vreo soda (restaurant local), fă câte un detur pentru scurte drumeții și oprește des ca să admiri priveliștea.


Ce poți vizita în regiunea La Fortuna

Regiunea La Fortuna este cu adevărat un paradis natural însă, din nefericire, anumite zone au fost afectate de ambiția excesivă a omului. Hoteluri și parcuri de distracții se înghesuie pe aleea principală a orașului cu același nume. De asemenea, multe trasee de drumeții gratuite au fost închise, iar turiștilor li se permite accesul doar pe poteci scurte, cu taxă de intrare.

Am fost abordați adesea de oportuniști care ne cereau taxă de parcare, chiar dacă opream mașina, pentru scurt timp, pe marginea drumului. Prețurile la cazare și restaurante sunt exagerate iar biletele de intrare la atracțiile naturale au taxe mai mari ca-n Europa sau SUA.

În La Fortuna am resimțit cel mai puternic impactul turismului, percepându-l ca pe o adevărată industrie. Cu toate acestea, am încercat să privim dincolo de aspectele comerciale și să ne bucurăm cât mai mult de farmecul naturii.

Arenal Volcano National Park

Pentru majoritatea, vulcanul Arenal e atracția principală a regiunii. La baza lui s-au amenajat trasee bine întreținute, ușoare de străbătut, care șerpuiesc prin pădurea deasă urcând pe alocuri la puncte panoramice care oferă priveliști uluitoare asupra ținutului și a vulcanului. Dacă ai noroc poți observa maimuțe urlătoare, tucani și alte animale sălbatice exotice.

Dacă e deschis, și dacă ai pasiune pentru drumeții, ar trebui să încerci traseul Cerro Chato Hike. Traseul urcă până la craterul unui vulcan inactiv, unde s-a format un lac.

  • Când am fost noi, traseul era închis, deși pe forumuri unii drumeți spuneau că localnicii ”au închis” ruta pentru a te forța să faci traseele cu taxă. Poate figura și ca traseu privat deși cărarea urcă pe lângă proprietatea privată. Înainte de a porni la drum citește comentariile drumeților de pe Alltrails, pentru a afla mai multe detalii.

La Fortuna Waterfall

La cinci km de centrul orașului, se află una dintre cele mai cunoscute cascade din Costa Rica, numită ”La Fortuna”. Prăvălindu-se dramatic de la o înălțime de 70 de metri într-o piscină strălucitoare, această cascadă oferă o priveliște deosebită.

Drumul către cascada străbate o verdeață luxuriantă, iar ajungând la baza ei, veți fi răsplătiți cu oportunitatea de a face o baie revigorantă în apele cristaline. Însă verificați dinainte programul de funcționare.

Noi am ajuns cu vreo jumătate de oră înainte de închidere și am descoperit că, după o anumită oră, scăldatul la baza cascadei nu mai este permis. Având în vedere timpul limitat pe care-l aveam, plus faptul că biletul de intrare costa 20$usd de persoană, am sărit peste această atracție. Dar dacă sunteți în zona Arenal pentru mai multe zile, merită să petreceți câteva ore la cascadă, să vă bucurați de susurul ei și de apele reci.


Izvoarele de apă termală

În jurul izvoarelor de apă termală s-au construit mini orașe, parcuri de distracții cu tobogane, activități, baruri și restaurante, oportunități de relaxare. Sunt mai multe astfel de parcuri, depinde de preferințele tale. Unele au servicii de spa și masaj, altele au mai mai multe piscine cu apă de diferite temperaturi, sau priveliște impresionantă asupra vulcanului Arenal.

Câteva dintre ele:

Prețurile diferă, la fel și orele de acces, dar majoritatea includ în prețul biletului prânzul sau cina, depinde de momentul când alegi să vizitezi parcul. Noi am fost la Baldi și ne-a plăcut. Unele tobogane s-au închis cam devreme, dar altfel atmosfera a fost faină.

Dacă vrei o experiență mai autentică, parfumată de grătare și-n zumzet de muzică latino, vizitează Rio Chollin – numit și El Choyn, un loc preferat de localnici, cu accesul gratuit. Mă rog, vorba vine gratuit, trebuie să plătești ”parcare” dacă nu vrei să-ți găsești mașina zgâriată sau mai rău, spartă și fără bunuri în ea. Locația exactă a lui El Choyn e aici.

  • Oricum, oriunde în Costa Rica, chiar și la resort, aveți mare grijă la bunuri. Costa Rica e singura țară în care nu ne-am simțit în siguranță în această privință. La parcul de distracții aproape am prins un individ în flagrant, încercând să ne ia portofelul, în capitală cineva a sărit la gâtul lui Liviu ca să-i smulgă lănțișorul de aur, iar prietenii noștri au fost jefuiți într-un punct panoramic, când le-a dispărut din mașină telefonul și laptopul.

El Salto

Un alt loc gratuit în care te poți distra e El Salto, pe lângă El Choyn, unde râul a format o piscină naturală. Locul e înconjurat de stânci de pe care poți sări, iar de unul dintre copacii mai zdraveni atârnă și-un leagăn de pe care îți poți da avânt.

Locația exactă a lui El Salto o găsești aici.


Activități în regiunea La Fortuna

Cum spuneam, regiunea La Fortuna e destul de dezvoltată. Sunt multe firme care oferă o gamă largă de activități pline de adrenalină.

Zipline

Cea mai apreciată activitate printre iubitorii de înălțimi e tiroliana. Sunt diverse rute care trec prin sau pe deasupra pădurii tropicale și-ți oferă o vedere aeriană impresionantă. Una dintre cele mai cunoscute companii care organizează tururi e Sky Adventures Arenal Park.

  • Tot ei organizează și activități de cayoning – unde poți face coborâri prin cascade ori te poți cățăra pe stânci, sub îndrumarea unor ghizi experimentați.

Rafting

Regiunea Arenal are trei râuri care oferă diferite tipuri de rafting. Penas Blancas e un râu mai liniștit, potrivit pentru începători. Râurile Balsa și Toro au ape mai repezi unde poți experimenta cu adevărat ceea ce se cheamă ”white river rafting”.

Kayak

Lacul Arenal, e cel mai potrivit dacă vrei să practici sporturi acvatice, cum ar fi caiac sau paddleboarding. Dacă ai parte de o zi senină poți surprinde vulcanul Arenal reflectat, ca într-o oglindă, pe suprafața apei.


Ecoturism & Butterfly Gardens

Costa Rica este cunoscută pentru biodiversitatea bogată. Printr-un tur ecologic poți observa o varietate de animale sălbatice, inclusiv maimuțe, leneși, tucani și păsări exotice.

Butterfly Conservatory este un proiect de regenerare dedicat conservării, creșterii și studiului fluturilor din pădurile tropicale, cu accent pe speciile care trăiesc în regiunea Arenal.

Proiectul conține cea mai mare expoziție de fluturi din Costa Rica, au un program informațional bine pus la punct în care sunt prezentate explicit ciclul de viață al fluturelui și metamorfoza acestuia.

Verifică orarul și harta grădinilor aici.


Explorează peșterile Venado

Rețeaua întinsă de peșteri Venado, cu o lungime de 2.700 de metri, deține formațiuni mai vechi de 6 milioane de ani! Pătrunzând în adâncul lor arunci o privire asupra lumii mistice subterane – una plină de fosile, stalactite și stalagmite, cascade și creaturi ciudate.

Peșterile sunt situate la aproximativ 45 de minute distanță de orașul La Fortuna.


Monteverde

La 3 ore de condus de Arenal se află regiunea Monteverde unde cea mai cunoscută activitate se rezumă la explorarea renumitelor rezervații numite Cloud Forrest.

Pădurile înnorate – al căror nume spaniol este bosque nuboso – acoperă aproximativ 1% din pădurile globale. Aceste păduri rare apar în medii muntoase tropicale sau subtropicale, unde condițiile atmosferice permit o acoperire constantă de nori.

Două dintre cele mai cunoscute rezervații forestiere sunt situate în apropiere de satul Monteverde sau de micul oraș Santa Elena; rezervațiile purtând același nume ca și localitățile.

Aceste zone protejate găzduiesc diverse specii de plante și animale, inclusiv orhidee, tucani, maimuțe urlătoare și splendidul quetzal. Drumețiile prin pădurile de nori cețoase oferă oportunitatea de a vedea de aproape acest ecosistem unic.

Excursiile, care includ și traversarea faimoaselor poduri suspendate, se fac printr-un tur ghidat.

Dacă ai alocat mai multe zile regiunii Monteverde, vizitează una dintre micile ferme de cafea sau cacao pentru a afla mai multe despre cultivarea și procesul de fabricare al ciocolatei și al cafelei.


Cum să ajungi în La Fortuna

Cel mai comun și practic mod prin care să te deplasezi în Costa Rica e cu mașina.

Sunt puține țările în care închiriem mașină atunci când călătorim, dar după mult research ne-am dat seama că am pierde prea mult timp călătorind cu autobusele în Costa Rica și cel mai probabil am pierde și bani din moment ce transportul în comun e haotic, stațiile se schimbă des, găsești greu informațiile necesare ca să te poți orienta.

Există totuși opțiunea, și este posibil, să te deplasezi în majoritatea destinațiilor cunoscute cu autobuzele publice. Dacă ești vorbitor de limba spaniolă ai un mare avantaj, te poți organiza mult mai bine fiindcă engleza, deși înțeleasă, e vorbită de foarte puțini ticos (costaricani).

Așadar pentru a călători din capitala San Jose în regiunea La Fortuna (distanță aproximativ 120 de kilometri) ai câteva opțiuni:

  • Serviciu de transfer – care te ia de la hotel sau dintr-o locație centrală din San Jose și te lasă la cazarea din La Fortuna.
  • Autobuz public – circulă zilnic, pornește din Terminal 7-10, de obicei dimineața între orele 7-9.
  • Transfer privat – închiriezi o mașină cu tot cu șofer.
  • Închirierea unei mașini – flexibilitate și independență dar ai bătăi de cap cu parcările. Închirierea din timp e recomandată. Se întâmplă adesea ca și companiile să rămână fără mașini ori prețul lor să se dubleze cu câteva zile înainte să porniți în vacanță. În afară de asta, din moment ce dispui de transport, te poți caza în locuri mai inedite, mai departe de potecile bătătorite.

Lucruri bine de știut înainte de închirierea unui mașini în Costa Rica

  • Să nu cădeți în plasă, pe nici un site de închiriat mașini, dacă vedeți prețuri ridicol de mici, în genul 10 – 15$ pe zi. Sunt anumite taxe și asigurări obligatorii care depășesc chiar și de două ori prețul afișat inițial. Așa că la o mașină care costă 10$ pe zi, când mergi să o ridici vei plăti, cel mai probabil, 40$/pe zi.
  • Două asigurări sunt absolut necesare în Costa Rica: Liability insurance (numită și third party insurance, care poate costa între 15 și 25$/pe zi) și Collision Damage Waiver (CDW) sau Loss Damage Waiver (LDW) care nu e o asigurare propriu-zis ci o exonerare de responsabilitate financiară pentru deteriorarea sau furtul mașinii închiriate. CDW sau LDW este cerut de toate agențiile de închiriere, dar adesea poate fi refuzat dacă le prezinți propria acoperire. S-ar putea să beneficiezi de acest avantaj prin contractul tău de card.
  • Noi am închiriat prin Adobe Rent a Car, care sunt destul de cunoscuți în Costa Rica și am fost mulțumiți de servicii. Taxele pe care a trebuit să le plătim au fost decente, iar în momentul rezervării ni s-a părut că site-ul furnizează informații destul de clare.
  • Pentru închirierea unei mașini ai nevoie de pașaport, permisul de conducere în original, să ai împliniți minim 21 de ani și un card de credit pe numele tău. Plata cu cardul de debit e adeseori refuzată sau are un adaos considerabil. Dacă ridici mașina din aeroport s-ar putea să existe o supra taxă (neoficială) de 13% din costul total.


Spread the love

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *