25 de lucruri de făcut în Washington D.C.
Am fost în D.C. pentru prima oară acum mai bine de zece ani. De atunci am mai vizitat capitala americană de câteva ori, cel mai adesea primăvara, în timpul festivalului florilor de cireș. Ne-am dus cu familia, cu prietenii veniți în vizită, am fost doar noi doi, ca să pedalăm în jur la National Mall, sau am oprit pentru a ne dezmorții în timpul unor road trip-uri mai lungi.
Washington e un oraș care ne place, un oraș în care n-ai cum să te plictisești. Sunt zeci de muzee cu intrare liberă pe care să le explorezi, restaurante de primă clasă, chiar și un centru de evenimente care oferă spectacole gratuite. Asta pe lângă clădiri cu istorie, monumente impresionante și grădini splendide.
Primăvara sunt înfloriți cireșii de lângă Tidal Basin, toamna grădinile au frunzișul pestriț, iarna orașul e plin de luminițe de Crăciun, iar vara peluza principală mustește de oameni și activități. O vizită în Washington D.C. e o idee bună, indiferent de anotimp.
1. National Mall
National Mall, principalul parc al capitalei, este numit uneori America’s Front Yard, un nume care i se potrivește.
E locul în care inevitabil ajungi atunci când vizitezi Washington D.C. Întinzându-se de la Clădirea Capitoliului până la Lincoln Memorial, acest parc faimos are 3 km lungime și reprezintă o plimbare plină de atracții. E locul care surprinde cel mai bine energia capitalei. Pe marginea lui sunt situate cele mai cunoscute muzee ale orașului, monumente și grădini, iar printre ele, găsești destule mașinuțe cu mâncare și gustări. Când obosești de atâta plimbare, poți lua picnicul într-una dintre grădini.
Dacă călătorești cu cei mici, sau dacă ești amator de jocuri, împachetează o minge, un set de badminton, sau un zmeu pe care să-l înalți de pe peluza principală.
2. Lincoln Memorial
Memorialul Lincoln este una dintre cele mai emblematice clădiri din Washington DC. Arătând ca un templu grecesc, acest memorial îl onorează pe președintele Abraham Lincoln, al 16-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.
Considerat un titan al moștenirii americane, Abraham a crescut ca un băiat sărac, în case umile din statul Kentucky și mai târziu din Indiana. Școlit de mama lui și cu o pasiune pentru citit, tânărul Lincoln a dezvoltat un talent oratoric rar întâlnit. Era dârz și convins că prin multă muncă poți ajunge departe. A lucrat ca funcționar de magazin, comerciant fluvial, inspector, dar și ca ”despicător de bușteni” pentru compania feroviară, obișnuit fiind cu munca fizică grea. Cu vorba simplă și înțeleaptă, Lincoln a îmbinat dragostea pentru cuvinte cu o etică puternică a muncii, a urmat o carieră juridică, apoi una politică de la legislatura statului Illinois până la Congresul S.U.A, împlinindu-și în cele din urmă dorința de a conduce națiunea americană.
Statuia lui Abraham, înaltă de aproape 6 metri, se află în sala centrală a edificiului. A fost sculptată de frații Piccirilli sub supravegherea sculptorului, Daniel Chester French, care și-a dedicat câțiva ani cercetării lui Abraham Lincoln și studierii fotografiilor lui. El a poziționat mâinile lui Lincoln într-o manieră care evidenția două dintre principalele calități: puterea și compasiunea. Una dintre mâinile președintelui este strânsă, reprezentând puterea și hotărârea lui de a duce războiul la o încheiere cu succes; iar cealaltă mână este relaxată, puțin mai deschisă, reprezentând natura lui plină de compasiune și căldură.
Lincoln Memorial se află la capătul de est al National Mall, iar în fața lui se întinde Reflecting Pool, o piscină dreptunghiulară cu apă mică. De pe trepte vezi obeliscul numit Washington Monument și dacă ai ochi buni vezi chiar și Capitoliul, situat la capătul opus.
3. The Smithsonian Museums
Institutul Smithsonian e axat pe educație și e cel mai mare astfel de institut din lume. Creat în 1846 de guvernul SUA, cuprinde un grup de muzee, centre de învățământ și cercetare și poartă numele omului de știință britanic James Smithson care și-a lăsat averea Washingtonului pentru a crea sub numele său un stabiliment pentru creșterea și răspândirea cunoștințelor în rândul oamenilor.
11 dintre cele 20 de muzee și galerii ale Smithsonian Institution se află în raza National Mall din Washington D.C. Alte șase muzee Smithsonian, inclusiv Grădina Zoologică Națională, sunt situate în altă parte în Washington. (două se află la NY și unul în statul Virginia)
De la artă la istorie și știință, aceste muzee de talie mondială dețin exponate care stârnesc interesul oricui. Enumerarea lor individuală ar însemna o listă lungă de atracții pentru Washington DC.
În National Museum of Natural History te plimbi printre diverse specii de animale, fosile și expoziții educative despre nucleul pământului și oceane. La National Air and Space Museum înveți despre univers și despre misiunile din spațiu – cu programe interactive pentru cei mici. Artă găsești expusă la Hirshhorn Museum, American Art Museum, la National Museum of African Art și alte galerii care prezintă culturi și perspective artistice diverse. Iar acestea sunt doar câteva.
Partea cea mai bună e că toate muzeele Institutului Smithsonian din Washington DC sunt GRATUITE.
Un alt loc de vizitat este Castelul Smithsonian, sau clădirea Smithsonian Institution. Construită în 1855, clădirea găzduiește Centrul de vizitatori Smithsonian și Castle Cafe.
Culoarea roșu închis a clădirii și arhitectura deosebită o fac cu adevărat să iasă în evidență în comparație cu celelalte clădiri de pe Mall. Nu rata nici grădinile din apropiere.
- Din 2024 Smithsonian Castle e închis pentru renovare, lucrare planificată să dureze minim 5 ani.
4. National Gallery of Art
O altă atracție situată în perimetrul National Mall e Galeria Națională de Artă care, deși nu face parte din Institutul Smithsonian, are de asemenea, intrarea gratuită. Fie că ești mare cunoscător de artă sau doar un amator de frumos, să explorezi aceste galerii e unul dintre cele ma plăcute lucruri de făcut în Washington DC.
Vei găsi în interiorul galeriei numeroase creații celebre a unor artiști precum Raphael, da Vinci, Rembrandt, Vermeer, Monet, van Gogh, dar și picturi mai puțin cunoscute pe care cu siguranță le vei îndrăgi.
Galeria Națională de Artă are, de asemenea, și o grădină cu sculpturi contemporane, răspândite în jurul unui mic lac artificial care, pe timpul iernii, e transformat în patinoar.
5. Georgetown
Dacă vrei să vizitezi ceva din Washington mai departe de instituții și edificii, fă o plimbare până în cartierul Georgetown, o zonă istorică situată de-a lungul râului Potomac, cunoscută pentru arhitectura îngrijită și pentru nenumăratele localuri și buticuri.
Georgetown găzduiește campusul principal al Universității Georgetown, înființată în 1789,
- Volta Bureau – cunoscut ca și laboratorul lui Alexander Graham Bell
- Old Stone House, construită în 1765, care este cea mai veche clădire din Washington, D.C..
- Blues Alley, cel mai vechi club de jazz din S.U.A, care încă funcționează
- Exorcist Steps – Scări celebre din filmul Exorcistul (1973), o locație căutată de cinefili.
Georgetown e popular pentru promenadă, dar în special pentru cumpărături, pentru socializare la o masă de prânz sau cină. La multe localuri, mai ales în weekend, trebuie să aștepți ca să prinzi o masă liberă. Dacă vrei să mănânci într-un loc anume, și mai ales dacă restaurantul e cunoscut, ar fi bine să faci rezervare din timp.
6. Library of Congress
Biblioteca Congresului, un loc care atrage iubitorii de cărți, dar și pasionații de istorie sau cei interesați de arhitectură.
Fondată în 1800, biblioteca este cea mai veche instituție culturală federală din Statele Unite și una dintre cele mai mari biblioteci din lume. Are peste 3000 de angajați iar colecțiile sale conțin aproximativ 173 de milioane de articole în peste 470 de limbi.
Interiorul bibliotecii este absolut superb, cu podelele din gresie, tavanele arcuite și detaliile din marmură. Poți vedea cărți deținute cândva de Thomas Jefferson, al treilea președinte al S.U.A, o Biblie Gütenberg din secolul al XV-lea și multe altele în expozițiile organizate pe diferite subiecte.
Poți vizita Library of Congres gratuit, dar trebuie să-ți rezervi intrarea din timp. Poți face asta pe site-ul de aici.
7. The White House
Odată ce spui că ai vizitat Washingtonul, toată lumea te va întreba dacă ai văzut Casa Albă. Ca să nu-ți dezamăgești cunoscuții, ai face bine să o adaugi în itinerar.
The White House e una dintre cele mai cunoscute clădiri din lume, locul în care lucrează și locuiește, alături de familia sa, președintele ales al Statelor Unite ale Americii. Casa Albă a fost reședința fiecărui președinte de la John Adams în 1800 (al doilea președinte ales al SUA, după George Washington), când capitala națională a fost mutată din Philadelphia la Washington, D.C.
În timp ce ”văzutul” Casei Albe de la distanță e destul de ușor (în cazul în care nu e restricționată apropierea de gard din cauza unei vizite oficiale sau a vreunei ceremonii) să vizitezi interiorul casei albe necesită mai mult efort.
Ca și cetățean străin, trebuie să contactezi cu câteva luni înainte ambasada țării tale din Washington D.C. Cu asta cred că am zis tot despre cât e de complicat să obții un permis într-un tur organizat, fiindcă Ambasada României, și nu doar ea ci majoritatea ambasadelor, nu-și vor bate capul prea tare în legătură cu cererea ta. Asta nu înseamnă că nu se merită să încerci.
Dacă ești cetățean american sau rezident în SUA cererea ta trebuie să treacă prin biroul membrului Congresului al districtului de care aparții. Deci nici varianta asta nu e simplă ca o plimbare în parc. Mai multe informații oficiale despre cum ai putea să vizitezi interiorul casei albe găsești aici.
8. Arlington National Cemetery
Cimitirul Arlington, cel mai faimos cimitir din SUA, este locul final de odihnă pentru mulți dintre eroii națiunii americane.
De la înființarea sa, în 1866, Arlington e un loc solemn de contemplare și aducere aminte. Pietrele funerare, simple și albe, sunt aliniate uniform și împărțite pe diverse secțiuni. Aici, printre bărbații și femeile care s-au sacrificat în numele patriei lor, sunt îngropați și doi președinți, William Howard Taft și John F. Kennedy.
Pe lângă mormintele celor doi președinți, o altă atracție din Arlington, e Mormântul Soldatului Necunoscut, care este păzit permanent încă din 2 iulie 1937. Schimbul de gardă se execută cu o rutină meticuloasă. Un număr simbolic, 21, se regăsește în pașii soldaților și în timpul de repaus. Numărul 21 ales reprezintă cele 21 de salve de tun – care simbolizează cea mai înaltă onoare militară. Garda se schimbă la fiecare jumătate de oră pe timp de vară, la fiecare oră în timpul iernii, zilnic, indiferent de condițiile meteorologice.
Cimitirul se află peste râu de National Mall, la zece minute de mers cu mașina. Dacă nu ai o mașină, poți lua un Uber sau metroul. Intrarea este gratuită.
9. Theodore Roosevelt Island
Theodor Roosevelt, al 26-lea președinte al Americii, a fost un mare iubitor de natură. În anii 1930, Mason`s Island a fost transformată dintr-un teren agricol neglijat și plin de buruieni într-o zonă amenajată cu kilometri de trasee și spații de relaxare împădurite. În mijlocul insulei se află statuia de bronz a lui Roosevelt, în cinstea căruia a fost redenumită insula.
Situată pe râul Potomac, poate fi accesată doar de pe malul opus al National Mall, traversând un pod pietonal.
10. Grădina Botanică
Grădina Botanică din Washington D.C este cea mai veche grădină botanică cu funcționare continuă din Statele Unite și e un loc minunat de explorat dacă îți plac plantele. Pe lângă grădina în aer liber este și o seră cu plante exotice, o galerie de plante rare precum și fântâni arteziene, alei amenajate, monumente și mici grădini tematice. E situată în apropierea Capitoliului și, ca la majoritatea atracțiilor din Washington D.C, accesul la grădina botanică este gratuit.
11. Tidal Basin
Bazinul Tidal este un rezervor artificial situat între râul Potomac și canalul Washington. În timpul primăverii aici se organizează festivalul național al florilor de cireș, un eveniment foarte popular în Washington D.C.
Malul rezervorului e plin de cireși care, atunci când sunt în floare, creează un peisaj magic. Plimbarea în jurul rezervorului te poartă pe la numeroase statui și monumente, locuri amenajate cu bănci pentru priveliști panoramice.
O altă modalitate prin care te poți bucura de bazinul Tidal e să închiriezi o barcă cu vâsle și să aluneci pe suprafața calmă a apei. Bărcile se pot închiria cu ora, în perioada martie – octombrie, de la docul din capătul estic al rezervorului.
12. The U.S. Capitol Building
Capitoliul este una dintre clădirile emblematice ale Washingtonului și indiferent dacă ești interesat de politică, istorie sau arhitectură, e o locație care merită să fie vizitată.
Construcția Capitoliului a început în 1793, dar clădirea a cunoscut numeroase schimbări de-a lungul vremii. A continuat să se dezvolte, să fie mărită sub grija a zeci de arhitecți, pentru a răspunde nevoilor unul Congres în creștere și ale unui public american în evoluție.
Situată în capătul estic al National Mall, The U.S. Capitol Building este un simbol al democrației americane. Pe lângă faptul că este o sală de întâlniri funcțională, deține colecții de artă americană și este un simbol arhitectural al Statelor Unite ale Americii.
Mai multe detalii despre cum să-ți organizezi vizita la Capitoliul din Washington D.C găsești aici.
13. United States Supreme Court
Clădirea care găzduiește curtea supremă a SUA, denumită și Palatul de Marmură, se află lângă Biblioteca Congresului și arată ca un templu grecesc. Construită în stil neoclasic, clădirea a fost finalizată în 1935, înainte de asta Curtea Supremă întrunindu-se în vechea cameră a senatului din Capitoliu.
Curtea Supremă reprezintă cea mai mare instanță din țară și un lucru interactiv pe care-l poți face în Washington D.C e să participi la una dintre ședințele curții supreme. Locurile sunt limitate și e important să ajungi cu cel puțin o oră înainte dacă vrei să asiști la vreun caz. Curtea este formată din nouă judecători: judecătorul șef al Statelor Unite și opt judecători asociați, iar ședințele se țin de luni până miercuri, de la 10:00 până la 12:00, din Octombrie până în Aprilie.
Când instanța nu este în ședință, poți vizita clădirea și să participi la o prelegere gratuită despre arhitectura clădirii și responsabilitățile Curții Supreme a Statelor Unite.
Mai multe info găsești aici.
14. The Washington Monument
Monumentul Washington e unul dintre cele mai cunoscute atracții din capitala americană. Situat central în parcul National Mall, obeliscul a fost construit pentru comemorarea lui George Washington, părintele fondator al Statelor Unite ale Americii. Finalizat în 1888, Washington Monument a rămas cel mai mare obelisc de piatră din lume.
Washington Monument poate fi vizitat în interior, biletele sunt gratuite dar trebuie rezervate din timp. Rezervarea lor costă 1$ și se face prin site-ul oficial al U.S National Park Service.
În interiorul obeliscului sunt mai multe inscripții memoriale pe care le poți observa de pe scările în spirală care urcă până în vârf. Este și un lift, pe centrul obeliscului, care duce până la platforma de sus. Cele patru ferestre, câte una pe fiecare perete, oferă o vedere panoramică asupra National Mall.
În jurul monumentului flutură cincizeci de steaguri americane, câte unul pentru fiecare stat.
15. Jefferson Memorial
Memorialul construit după imaginea panteonului roman, a fost ridicat în onoarea lui Thomas Jefferson.
Jefferson a fost principalul autor al Declarației de Independență a SUA, forța intelectuală centrală din spatele Revoluției Americane și al treilea președinte al națiunii.
Memorialul se află în zona Tidal Basin și cunoaște numeroși vizitatori, mai ales în perioada primăverii când Washingtonul celebrează Festivalul Florilor de Cireș.
În interiorul construcției se află o statuie de bronz, de aproximativ 6 metri înălțime, care-l înfățișează pe Jefferson, iar pereții sunt inscripționați cu numeroase citate ale sale. Unul dintre cele mai proeminente e înscris în friza de sub dom: „Am jurat pe altarul lui Dumnezeu ostilitate veșnică împotriva oricărei forme de tiranie asupra minții omului.” Alte epigrafe sunt extrase din Declarația de Independență, discursuri sau scrisori personale.
16. Martin Luther King, Jr. Memorial
Un alt memorial, aflat sub administrația monumentelor naționale, e dedicat liderul Mișcării pentru Drepturile Civile, Martin Luther King Jr. E situat pe malul opus al rezervorului Tidal, vizavi de Jefferson Memorial.
Martin Luther King Jr. (1929 – 1968) a fost un cleric american, activist și figură emblematică în promovarea drepturilor civile în Statele Unite și în întreaga lume. În 1964, King a devenit cea mai tânără persoană care a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru munca sa de a pune capăt segregării rasiale și discriminării rasiale prin nesupunere civilă și alte mijloace nonviolente.
Cel mai emblematic edificiu al memorialului e Stone of Hope – piatra speranței, designul fiind inspirat de un vers din cunoscutul discurs al lui King: ”I Have a Dream”.
17. Vietnam and Korean War Memorials
În Washington DC se găsesc mai multe monumente ridicate în memoria eroilor militari, monumente comemorative care îi onorează pe cei care au luptat și și-au dat viața pentru patria lor. Două dintre acestea se găsesc de o parte și de alta a reflecting pool, la baza memorialului Lincoln.
Punctul central al memorialului războiului din Vietnam e un perete negru de granit numit ”The Wall” care conține numele a peste 58.000 de soldați americani care au pierit pe frontul de luptă.
Monumentul războiul coreean, numit și ”războiul uitat”, conține 19 statui din oțel inoxidabil care înfățișează soldați în luptă, soldați mărșăluind spre un steag american.
Amândouă memoriale sunt locuri în care armata și membri ai familiei vin să-și aducă omagiul și trebuie tratate cu respect, indiferent de opinia ta politică sau părerea pe care o ai despre războaie.
18. Washington National Cathedral
Catedrala Națională din Washington este o structură impresionantă în stil gotic englezesc, cu sculpturi arhitecturale deosebite, gravuri în lemn, mozaicuri și peste 200 de vitralii.
Ideea unui lăcaș de cult pentru toți americanii este veche ca și țara însăși, dar construcția unui astfel de cămin a tot fost amânată, până în 1907 când președintele Roosvelt a așezat piatra de temelie. Întrerupă de războaie, marea depresiune și schimbările sociale, construcția catedralei s-a încheiat la exact 83 de ani după ce a început, în 1990, când George Bush a supravegheat așezarea ultimei pietre în vârful turnurilor.
Cunoscută ca și catedrala Sf Petru și Pavel, catedrala națională a fost planificată pentru a avea un rol similar cu Westminster Abbey din Londra, iar de-a lungul vremii a reușit să-și capete, întru-câtva, acest statut. Mai multe servicii memoriale au fost ținute în interiorul catedralei și unor președinți li s-au ținut serviciile funerare aici.
Washington National Cathedral e situată la aproximativ 5 mile distanță de National Mall.
Față de alte atracții din Washington DC, vizitarea catedralei nu este gratuită. Fiind pe deplin menținută doar din donații, biserica percepe o taxă de intrare (de aprox. 15$) pentru vizitare. Site-ul pentru bilete îl găsești aici.
19. Basilica of the National Shrine of the Immaculate Conception
O altă biserică aflată în Washington DC care merită să fie vizitată e Bazilica Imaculatei Concepții, închinată Fecioarei Maria. Este cea mai mare catedrală catolică din SUA și a fost onorată cu vizitele mai multor papi.
Construcția îmbină stilul romanic și cel bizantin, ceea ce o face, cu siguranță, să iasă din anonimat. Biserica se află la 3,5 mile de National Mall iar accesul pentru vizitarea ei este gratuit.
20. Kennedy Center
John F. Kennedy Center for Performing Arts este locul unde se țin principalele spectacole din Washington DC, fie că e vorba de concerte muzicale, teatru, dans, emisiuni multimedia sau programe pentru tineret ori familie.
Centrul John F. Kennedy găzduiește Orchestra Simfonică Națională, Opera Washington, Baletul Washington și Institutul American de Film și oferă aproximativ 3000 de spectacole pe an. Ceea ce înseamnă că oricând vizitezi orașul, în orice perioadă sau zi din an, ai șansa să vezi un program artistic la acest centru al artelor. Spectacole gratuite au loc pe scena Millennium din Grand Foyer în fiecare seară la ora 18:00.
Pe lângă spectacole, centrul oferă și tururi ghidate gratuite în care poți vizita sălile și principalele teatre plus expoziția de picturi, sculpturi și alte opere de artă din centru. Tururile se organizează de luni până vineri, între orele 10:00 – 17:00, sâmbătă și duminică, între orele 10:00 – 13:00.
21. Biroul de tipărire și gravură al dolarilor
Un alt loc interesant pe care-l poți vizita în Washington DC e The Bureau of Engraving and Printing, care prin tururile gratuite oferite prezintă cum sunt tipăriți dolarii.
Înființat în 1862, biroul tipărește, pe lângă bani, și invitații la Casa Albă, titluri de trezorerie, cărți de identitate și alte documente speciale de securitate. La BEP nu se bat monede, această responsabilitate revine monetăriei – United State Mint.
Tururile au loc la fiecare 15 minute în zilele lucrătoare pe tot parcursul anului, cu excepția sărbătorilor naționale.
22. Arhivele Naționale
Muzeul Arhivelor Naționale este deținătoarea copiilor originale ale Declarației de Independență, Constituția Statelor Unite și a altor documente importante care spun povestea trecutului și a evenimentelor care au modelat SUA.
Printre exponate găsiți și cardurile de discurs ale unor președinți în diferite momente istorice, dar și mandatul de arestare pentru Lee Harvey Oswald, care a fost acuzat de asasinarea președintelui John F. Kennedy.
Expozițiile interactive, prezentările multimedia și experiențele captivante atrag vizitatori de toate vârstele, făcând din învățarea despre istorie o aventură plăcută. Accesul la arhivele naționale este gratuit.
23. Ford Theatre
Teatrul istoric în care a fost asasinat președintele Abraham Lincoln este un reper național care încă funcționează ca teatru, deși pentru o perioadă de mai bine de o sută de ani a avut alte atribuții. A servit ca unitate pentru departamentul de război, ca muzeu și birou de grefier, fiind sub administrația mai multor instituții până în 1933 când a fost predat în grija National Park Service. Planurile de restaurare a clădirii au fost tărăgănate mai bine de 20 de ani, dar în cele din urmă Ford Theatre și-a redeschis porțile în 1968 cu un spectacol de gală.
Teatrul poate fi vizitat, iar turiștii pot asculta informațiile oferite de un ghid al Parcului Național – aflând astfel povestea fascinantă a evenimentelor din jurul asasinării președintelui Lincoln. La nivelul inferior al teatrului e deschis un muzeu care prezintă prin exponate viața președintelui și explică circumstanțele morții sale tragice.
Casa Petersen, locul în care a fost dus președintele după ce a fost împușcat și camera în care a murit, situată vizavi de teatru, a fost transformată în muzeu și centru de educație. Cele două etaje oferă expoziții permanente care abordează evenimentele ce au urmat imediat morții sale și evoluția moștenirii lui Abraham.
Intrarea la Teatrul Ford și Casa Petersen e gratuită, dar biletele rezervate din timp percep o taxă de 3$/rezervare. Poți face rezervare pentru bilete aici.
24. Meridian Hill Park
Dacă ai mai multe zile în oraș și vrei să explorezi și alte zone în afară de turisticul National Mall, poți face o plimbare până la parcul Meridian Hill, care nu e neapărat o atracție turistică de neratat, dar un loc în care poți interacționa cu localnicii și te poți bucura de plimbare.
Construit inițial ca un conac pentru fostul președinte John Quincy Adams la începutul secolului al XIX-lea, servind mai apoi ca și campament pentru soldații Uniunii în timpul Războiului Civil, Parcul Meridian Hill e o oază de liniște și verdeață în mijlocul orașului.
Cunoscut în mod colocvial sub numele de Malcolm X Park, e un loc frecventat de localnici pentru picnicuri, plimbări și relaxare. La Upper Level Plaza se găsește statuia Ioanei d’Arc, iar priveliștea e superbă atunci când fântânile parcului funcționează. O serie de alte sculpturi impresionante, fântâni și grădini amenajate se găsesc pe toată suprafața parcului.
25. Old Town Alexandria & Mount Vernon
Alexandria este un oraș vechi, istoric, cu arhitectură frumoasă, străzi pietruite, pline de farmec. E un oraș prietenos plimbării, situat la doar câteva minute de Washington D.C, pe râul Potomac. Ca să ajungi aici poți folosi mașina sau water taxi, care are rute directe între Old Town Alexandria, Georgetown și debarcaderul din D.C. (The Wharf)
De vizitat:
- Hollensbury Spite House – cea mai îngustă casă din USA
- Captains Row – stradă mărginită de case vechi
- Waterfront
- King Street – cea mai animată stradă din Alexandria.
Mount Vernon
Puțin mai departe de Alexandria, la 15 minute de mers cu mașina, se află Mount Vernon, casa și fosta plantație a primului președinte ales al SUA, George Washington. Terenul s-a aflat în posesia familiei Washington încă din 1674 iar conacul, construit de tatăl lui George în 1734, a fost casa președintelui pe tot parcursul vieții. Mormântul lui și al Marthei Washington se află și ele la Mount Vernon.
O vizită în această regiune e ca un pas înapoi în timp. Casa este bine întreținută, la fel și grădina în care se cresc zarzavaturi și fructe, iar printr-un tur aici afli tot felul de detalii interesante despre viața pe plantație, inclusiv despre sclavii deținuți de familia Washington.
Poți cumpăra bilete pentru vizitarea conacului și a plantației Mount Vernon de aici.