Călătoria pe Mekong – Slow Boat

Călătoria pe Mekong e foarte populară în Laos, râul fiind cea mai liberă cale de a ajunge dintr-un punct în altul.

• Străzile din Laos sunt înguste, denivelate și drumul cu autobusele locale poate dura o veșnicie.
• Pe râu nu vei ajunge mai rapid la destinație dar măcar faci din traseu o aventură, o experiență mai neobișnuită.

Huay Xai – Luang Prabang

Una dintre cele mai cunoscute rute e cea dintre Huay Xai și Luang Prabang, cu oprire peste noapte în Pakbeng.

Cele două zile petrecute în barca înceată (slow boat) au fost, în majoritatea timpului, pline de lâncezeală. Uneori amuzante și pe alocuri inedite.

În afară de albiile populate de pescari, copii la joacă sau femei cu ligheane mari cernând nisipul în căutarea aurului, cu greu îți atrăgea atenția ceva.

Poate doar stâncile pe care vedeai țopăind capre sălbatice ori cirezile plictisite de bovine mergând pe mal. Peisajul e același de la plecare la sosire, simpatic, tăcut, plat și neschimbat.

Costuri

Ne-am rezervat locuri la slow boat din Huay Xai, unde toată lumea vinde bilete la aproximativ același preț de 240.000 de kip – 30$/persoană.

Barca pleacă între orele 11 și 12, dar prezența-n port e obligatorie la ora 9.

Îmbarcarea durează o jumătate de oră iar restul timpului, mai bine de un ceas, urmărești cum se încarcă tot felul de bagaje în barcă. Cum lumea e nerăbdătoare să pornească și cum unii nu-și găsesc starea.

Prima zi

Ni s-au dat bilete cu loc. Din nefericire erau în spate de tot, aproape de camera motoarelor. Zgomotul a fost greu de îndurat, barca înainta chinuitor de încet și după ce-am ajuns în Pak Beng eram hotărâți să găsim o altă modalitate prin care să ajungem în Luang Prabang.

Opțiunile noastre erau limitate. Limitate la una singură, și anume speed boat-ul.

Despre drumul pe Mekong cu speed boat-ul citisem că e periculos, mai ales în sezonul uscat când nivelul apei e scăzut și riscul de accidente ridicat. Cu toate astea, eram deciși să ne luăm bilet.

În Pak Beng am ajuns prea târziu ca să mai găsim deschis oficiul de tichete și spre deosebire de Huay Xai, aici biletele se vindeau doar la agenție. Rămânea să ne interesăm a doua zi de dimineață.

Pak Beng

Pak Beng-ul, ca oraș, ni s-a părut posac. Am ajuns destul de târziu, era ceață, ne țiuiau urechile de la zgomotul continuu de pe barcă și n-a fost de ajutor nici goana nebună în care ne-am antrenat spre a găsi un loc de cazare.

Odaia în care am dormit în Pak Beng, din orice perspectivă încercai să o privești nu reușea să-ți pară atrăgătoare. Nici decentă măcar. Pat de lemn, pereți scorojiți și robinetul de la chiuvetă abia picura. La duș era doar apă fierbinte, bună să-ți faci un ceai dar nicidecum suportabilă pentru îmbăiat, iar apa din rezervorul de toaletă se prăvălea trei sfert peste picioarele tale și doar un sfert în vas.

Am făcut haz de necaz și după această experiență am apreciat mai bine celelalte locuri în care ne-am instalat temporar.

Ca Pak Beng să ți se înfățișeze primitor trebuie să dacă ajungi mai devreme în oraș. Să ai timp de o plimbare până la unul dintre cele două temple din oraș, Wat Kok Koh și Wat Sin Jong Jaeng. Amândouă sunt situate sus pe deal și oferă o priveliște frumoasă asupra râului la apus. Sătenii sunt ospitalieri, găsești localuri cu terase sau mese în grădină, Hive Bar se închide târziu iar D.P Bakery sunt cunoscuți pentru micul dejun.

A doua zi

În zori, după ce-am gustat o cafea bună și o brioșă, ne-am dus la agenția de bilete să ne interesăm de speed boat.

• Bărcile rapide nu plecau fără cel puțin opt oameni la bord.
• În afară de noi doi nu mai era nici un doritor.

Drumul spre Luang Prabang avea să continue în același ritm dar, din fericire, în condiții mai bune.

Am fost îmbarcați pe o altă barcă, fără locuri rezervate, și-am reușit să prindem scaune cam pe la mijlocul ei. Deși mergeam în aval, înaintam chinuitor de încet.

Cu toate peisajele frumoase, atmosfera animată de la bord, și alte mărunte avantaje ale unei astfel de experiențe, e de ajuns să o faci o dată-n viață.