Unde-i Calcutta lui Eliade?

În Calcutta am ajuns forțați de împrejurări, ca să zic așa. Călătoria noastră prin India și Nepal prevedea să trecem granița din Nepal spre India, la Gorakhpur, mergând cu autobusul de noapte. Dar viza ”on arrival” a Indiei, s-a dovedit a fi o viză mai complicată.

Long story short, puteam intra în India doar aerian.

Din cauza acestui amănunt a trebuit să refacem traseul și bugetul. Pierdurăm timp și bani, am ratat Lumbini, locul în care s-a născut Buddha; pe care voiam să-l vizităm scurt în drumul spre graniță. Iar ca să echilibrăm un pic balanța am adăugat în traseul nostru Calcutta.

M-a purtat gândul la Eliade, la un oraș colonial, la societatea culturală a vremurilor trecute, la o pulsație artistică și un aer nostalgic care să apese orașul. N-am găsit nimic din ce speram.

Calcutta de azi

Cred că o dată cu trecerea timpului peste amintirea unui loc se așază un văl care-l înfățișează apoi cum l-ai simțit, mai mult decât precum l-ai văzut. Fiindcă de la început, dacă ar trebui să spun cum am găsit Calcutta, la o primă și aspră privire aș rezuma totul într-un cuvânt: murdară. Faptul că scriu despre ea după o vreme, nu foarte îndelungată, nu schimbă acest adevăr. Dar murdăria a rămas în sita prin care am cernut amintirile. Iar ce s-a scurs în vas printre ochiurile fine a fost plimbarea noastră, discuțiile prelungi, mirarea, pașii neobosiți pe străzi pline de praf și trafic, descoperirile, povestea.

Calcutta e singura metropolă din estul Indiei iar faptul că e murdară se poate datora acestui aspect. Afluxul de oameni care vin din zonele rurale, plus imigranții din Bangladesh sunt greu controlabile. La toate acestea se adaugă lipsa spiritului civic, delăsarea guvernului, corupția și întârzierea implementării programelor de colectare a deșeurilor.

Peisajul Calcuttei nu e nicidecum pitoresc dar mai departe de murdărie, (sau prin murdărie), am căutat comori, acea ”Indie puternică și nepieritoare care rabdă și înghite totul fără să-i pese de năvălitori și de stăpâni.” Să întâlnim, să aflăm despre oameni, despre istorie, mitologie, să ne familiarizăm, cât de puțin, cu acestă cultură peste putință de străbătut, stufoasă și adâncă.

Scurtă istorie despre oraș

Înaintea venirii britanicilor, 1690, în centrul Calcuttei de azi era jungla deasă prin care se perindau hoarde de tigri și leoparzi; spre bucuria vânătorilor vestici. 

• În 1758 orașul devine capitala Indiei Britanice, capitală mutată la New Delhi după 1911.
• În timpul celui de-al doilea război mondial, Calcutta a fost bombardată de câteva ori de trupele japoneze. În 1943 Calcutta a fost cuprinsă de foamete, datorită unor decizii de ordin administrativ și militar. Oamenii mureau pe străzi, suferinzi și flămânzi.
• Organizațiile revoluționare asociate cu independența Indiei au pornit din Calcutta.
• Tot aici s-au înmulțit cererile pentru crearea unui stat musulman, care au condus în 1946 la un episod de violență care a însumat peste 4000 de morți.
• Împărțirea Indiei a dus la noi ciocniri politice și economice și o schimbare demografică. Mulți musulmani au plecat în Pakistanul de Est (actualul Bangladesh), în timp ce sute de mii de hinduși s-au refugiat în Calcutta.
• În 1971, pe când a reușit cât de cât să absoarbă populația atât de numeroasă, un alt val de refugiați a umplut orașul odată cu războiul de câștigare a independenței Bangladeshului.

Deși s-a înregistrat o creștere economică după anii 90, Calcutta continuă lupta cu sărăcia extremă și azi.

Sosirea în Calcutta

Zborul și viza au fost ok, am trecut repede pe la ghișee deși în aeroport, precum și în fața terminalelor, era agitație de furnicar.

Știam că există transport local până în centrul orașului, dar autobuzul pleca târziu. Șoferul autobusului și cei câțiva tineri care se aflau pe lângă el ne-au privit amuzați. Li se părea ciudat ca noi, turiști străini (singurii din zonă la acel ceas), vrem să luăm mijlocul de transport în comun când toți localnicii se îngrămădeau spre mașinile mici și albe din față de la terminal.

Despre mașinile acelea, niște Suzuki mărunțele, pătrate, am aflat că-s ubere. Și că toate, zeci câte erau, înșirate pe trei rânduri și-n coloane aproape interminabile, veniseră pe comandă.

Ne-am dus și noi spre ele, și-o vreme le-am privit cum se scurgeau prin fața noastră, neterminate, repetitive, ca niște pachete nerevendicate, uitate pe banda rulantă de bagaje. Mi se părea că mașinile sunt mai multe decât toți oamenii din aeroport, cu tot cu angajați.

Am luat și noi uber, gonind prin Calcutta modernă, cu autostrăzi și construcții noi, spre hotel.

Cum ne minunam de orașul împodobit cu lumini și panouri strălucitoare cu design hindus, șoferul ne-a povestit că de curând au sărbătorit Diwali.

Diwali

Cu primele celebrări Diwali ne-am intersectat în Nepal, unde am dansat și am aplaudat alături de localnicii ieșiți la colindat.

• Numele festivalul provine de la Deepavali – care înseamnă ”linii de lumină”. În decursul anilor a căpătat denumirea mai scurtă de Diwali. E unul dintre cele mai populare festivale în Hinduism și simbolizează victoria spirituală a luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului și a cunoașterii asupra ignoranței.
• De Diwali se celebrează reîntoarcerea lui Rama după cei paisprezece ani de exil. După ce a învins răul (pe Raavana), Rama, care e una dintre cele șapte întruchipări ale zeului hindus Vishnu, a fost întâmpinat de oameni cu lumânări aprinse și daruri.
• Diwali nu are o dată exactă, e celebrat într-o noapte cu lună nouă cândva în Octombrie sau Noiembrie, ziua exactă fiind decisă în fiecare an în funcție de calendarul hindus.
• Oamenii își împodobesc casele cu luminițe și-și fac cadouri unii altora. Se ia masa-n familie, nu se consumă alcool și carne dar se mănâncă bucate alese.

Orașul fără casă

Hotelul pe care l-am rezervat cu o zi înainte de zbor era în zona centrală, pe Park street, aceiași stradă pe care Eliade povestește în Maitreyi cum gonea cu mașina alături de prietenii lui.

La ora 23, ora la care ne perindam noi prin centrul orașului, majoritatea afacerilor aveau stolurile trase, dar se găseau destule restaurante deschise. Exista oarece pulsație în oraș chiar și târziu în noapte.

Străzile găzduiau puțini plimbăreți dar destui oameni fără casă.

Ulterior, am văzut nenumărați oameni ai străzii în toate orașele, mici sau mari, ale Indiei. Dar parcă nu așa de mulți și nu așa de oropsiți ca și-n Calcutta. Aici, cei mulți dormeau direct pe asfalt, fără nici măcar o bucată de carton sau o haină sub ei, singuratici și părăsiți. Unii moțăiau pe câte o bancă sau pe-o tarabă goală. Alții ghemuiți pe borduri sau rezemând vreun gard, sub ricșe sau ațipiți pe șaua bicicletei. Iar unii întinși de-a dreptul în mijloc de trotuar.

Mirări și plimbări

Ne-am plimbat prin Bhowanipore, prin cartierul în care a locuit Mircea în casa inginerului Nerendra Sen, tatăl lui Maitreyi.

Încă din zori, am ghicit pe unii localnici pândindu-ne cu ochi curios. Se apropiau zâmbitori de noi și amabil ne cereau câte o fotografie. S-a întâmplat ca selfie-urile lor să surprindă și zece, cincisprezece poze, timp în care noi stăteam nemișcați ca niște statui, zâmbind larg și privind cu ochii căscați obiectivul telefonului.

Ce-i fascinează pe localnici la noi? mă întrebam. Părul blond, statura, pielea, ochii deschiși la culoare, aiureala din privire? Sau sunt doar amabili, vor să fie primitori? Ce fac cu pozele apoi? Ne fotografiază din plictis sau ca să aibă ceva interesant de împărtășit la masa de prânz?

Indiferent de răspuns, regret că n-am fotografiat și eu fiecare familie, clasă de copii, tinere fete sau băieți, șoferi de tuk-tuk, pe toți cei care ne-au cerut să pozăm. Aș fi avut la final de vacanță un album valoros, interesant. Un suvenir mai important ca oricare altul, autentic, plin de pulsație și de povești.

Primii pași prin Calcutta

Victoria Memorial a fost primul obiectiv aflat pe lista noastră destul de încărcată pentru o singură zi. În drum am vizitat o catedrală catolică, St Paul. A fost curios să vedem femei în sari, cântând într-o biserică.

După atâtea temple vizitate la rând în Nepal, la St Paul, în locașul creștin, am avut un moment de familiaritate, de pricepere. Ceva cu care crești de mic e mai ușor de înțeles. Ochii cuprind întregul cu lejeritate și pentru o clipă ai impresia de acasă.

În Maitreyi, Eliade scria:

”Creștinismul se naște aici, în India, pe pământul cel mai împăcat cu Dumnezeu, unde oamenii sunt însetați de iubire, de libertate și de înțelegere. Nu concep un creștinism fără libertate și fără primatul spiritualității.”

Taxiul galben Hundistan

Următorul pe lista noastră a fost Kalighat. Ca să ajungem la el am luat un taxiu clasic, o mașină Hindustan Ambassador, simbol al Calcuttei. Mașinile de acest tip s-au fabricat ani de zile în apropiere de Calcutta, la Uttarpara, dar producția lor s-a oprit în 2014.

Hindustan Ambassador au fost la un moment dat cotate de Top Gear ca fiind cele mai bune taxiuri din lume. Sunt spațioase, zdravene și simpatice. Vopsite în verde și galben, vor mai domina câțiva ani străzile prăfuite ale Calcuttei până să devină amintire.

Kalikata – Kolkata

Kalighat e unul dintre cele 51 de locații (Shakti Pitha) în care a aterizat o parte din trupul zeiței Sati (degetul mare de la piciorul drept, mai exact). Numeroase legende povestesc cum s-au format aceste Shakti Pitha iar cea mai cunoscută dintre ele se bazează pe moartea zeiței Sati. Îndurerat, Shiva a cărat trupul lui Sati pe brațe, cutreierând universul. (Sati e considerată prima soție a lui Shiva, Parvati, cealaltă soție, fiind reîncarnarea lui Sati după moarte)

Ca să salveze lumea și să-l readucă înapoi pe Shiva pe pământ, Vishnu a mutilat trupul lipsit de viață a lui Sati în 51 de bucăți. Locurile în care au căzut părți din trupul zeiței au devenit Shakti Pitha, locații sfinte pentru hinduși.

Deși Kalighat există încă din antichitate, templul prezent datează din anul 1800.

Se spune că de la Kalighat, Kalikata vine numele orașului – Kolkata. Calcutta a fost mereu pronunțată în bengaleză Kolkata, britanicii schimbându-i numele pentru o mai ușoară pronunție. Din 2001 orașul a devenit oficial Kolkata, continuând totuși să fie recunoscut după ambele nume.

Capre sacrificate întru slava lui Kali

Când am ajuns la Kalighat era îmbulzeală mare; în edificiu, în curtea interioară dar și-n imediata apropiere a lui. Un du-te vino constant și fiecare părea să aibă o activitate.

De la intrare ne-a luat un portar, sau ce o fi fost, că n-am priceput prea bine cine era. A insistat că nu e ghid dar ne-a arătat un ecuson cu poză ca să-și ateste identitatea. Ne-a plimbat și a vorbit puțin despre templu. Îl ascultam, dar vocea lui ajungea cu greu la noi, distrași fiind de ceea ce vedeam.

Dalele curții erau acoperite de-o mâzgă lipicioasă și mirosul era greoi. Într-un colț erau legate cu sfoară câteva capre și nu departe câțiva bărbați porționau carnea animalelor sacrificate. Totul se petrecea în văzul lumii, într-o măcelărie fără pereți.

Locul de sacrificiu era o construcție cu acoperișul susținut de niște piloni de beton. Printre ei am văzut interiorul; altarul împodobit cu imagini ale zeiței Kali (care e și ea o derivare, un nume sau o întruchipare diferită a zeiței Sati), petale de flori roz și portocalii, candele aprinse, bețișoare fumegânde și bani. Lângă altar era locul de decapitare, alcătuit din doi stâlpi de piatră care formau la bază un U mânjit de sânge. O capră neagră a fost strecurată în interior. Stătea speriată, lipită de peretele din spate. Doi bărbați au spălat-o și i-au îndepărtat șireagul de flori de la gât. Am plecat înainte de sacrificiul propriu zis.

Caprele care își găseau sfârșitul intru slava zeiței Kali erau pomană pentru săraci. Din carnea lor se prepara mâncare într-o cantină aflată pe-o latură a curții. Pe treptele clădirii urcau și coborau femei desculțe cărând pe brațe căldări mari din care picura sânge proaspăt.

Desculți prin Kalighat

Multă lume se învârtea prin Kalighat desculță. Impresia că sunt ocupați, că se grăbesc, că sunt cu treabă în zonă, era persistentă. Era nestare parcă și în rugăciune, în sacrificiu, îndeletniciri și cerșetorie.

Oamenii, în precipitarea lor, călcau pe unde apucau, fără să evite resturi de mâncare, de animale, sau sânge. Mozaicul templului se vedea de afară mânjit iar în interior oamenii erau îngrămădiți. Dar nici acolo nu se stătea pe loc. Observam trupuri împinse în alte trupuri, îmbulzeală, voci ridicate, mulțime de îmbrăcăminți și de tălpi goale, murdare, chinuindu-se să-ți țină echilibrul.

Am trecut într-o curte alăturată, în care se găsea un bazin cu apă din Gange. Ghidului i s-a alăturat un bărbat înveșmântat doar într-o țesătură albă, învârtită în jurul mijlocului. S-a tot plimbat cu pași măsurați în jurul nostru așteptând să-i oferim donația pentru templu. Ni s-a îngăduit aici să facem niște poze, care în interiorul edificiului nu ni s-au permis. Pe urmă am plătit serviciile ghidului care-și bătea palma și freca degetele între ele repetitiv. Până ne-am scotocit prin buzunare alte mâini s-au întins.

Sunt foarte mulți sărmani în zona Kalighat, majoritatea vârstnici. Văzându-ne turiști, se adunau pe lângă noi cerșind. Urmându-le exemplul, ne înconjurau și mulți copii. Nu știi cum e mai bine, cum să-ți controlezi sentimentele, cum să reacționezi și ce să faci ca să nu încurajezi cerșetoria în rândul celor mici.

Îmi amintesc că la Kalighat, un domn îmbrăcat bine, cu câteva femei în sari după el, a cumpărat o cutie mare de dulciuri pe care a deschis-o imediat și-a insistat să ne servească. Am luat o prăjitură zâmbind amabil deși gestul lui mi s-a părut deplasat. Nu eram noi cei care aveam nevoie de dulciuri și gustări. L-am urmărit lung când s-a depărtat, cu mersul lui legănat de bărbat supraponderal, mâncând din cutia largă pe care o ținea dezechilibrat în palmă. Un alt lucru care m-a mirat, s-a petrecut mai târziu în India, pe trenul de noapte spre Agra; unde cei rămași fără loc, sau cu loc în picioare s-au îngrămădit să călătorească alături de noi, în timp ce ai lor îi respingeau prin cuvinte aspre sau gesturi de lehamite.

Paan

Metroul Calcuttei, primul metrou al Indiei, circulă bine și te poartă rapid la majoritatea atracțiilor. După ce-am plecat de la Kalighat, am luat-o pe jos spre cea mai apropiată stație de metrou. Am trecut printre corturi improvizate din prelate de rafie, prin grămezi de ambalaje, de plastic și mizerii uitate acolo de luni de zile, poate ani, de case fără pereți instalate pe trotuar, de tomberoane îngropate în gunoaie. Am trecut pe lângă grupuri de bărbați care se spălau în stradă și printre copii care ne petreceau râzând, printre milioane de claxoane pe minut și duium de tuk-tuk-uri.

La metrou, în subteran, e curat. Cred că e cel mai curat loc din Calcutta, după Victoria Memorial, și e plin de semne care amintesc consumatorilor de paan că ”scuipatul este interzis”.

• Paan – nuca de areca (care are aprox. același efect asupra creierului ca și nicotina) învelită în frunza de betel (betelul este un copac care face parte din aceeași familie care cuprinde și piperul). Mestecatul de paan produce un lichid vișiniu care se scuipă des – de cele mai multe ori în stradă. Consumul de paan este un tabiet respectat de indieni, unii mestecând paan ziua întreagă, alții doar uneori, după mese. Dar paan, mai bine zis scuipatul lichidului vișiniu, e catalogat deseori de către turiști ca fiind un obicei dezgustător.

Kumartuli – locul unde se creează zeii

Am ieșit la la metrou în zona Kumartuli – cartier aflat în nordul orașului, unde se realizează statui de zeități. De-a lungul străzii Banamali Sakar, atelierele stau înșiruite unul lângă celălalt. Construite mai mult pentru depozitare, atelierele sunt pline de statui și materiale, în timp ce artiștii lucrează în stradă.

Majoritatea statuilor sunt făcute după aceiași tehnică și din aceleași materiale; lut și paie modelate pe stative de lemn. Predominantă printre statui era o figurină, o femeie așezată pe o felină. Probabil să fie Durga, dar la fel de posibil e să fie altcineva din miile de zei pe care îi au indienii.

Străzile din Kumartuli mi-au plăcut cel mai mult. Deși ticsite, aveau un aer bonom și tihnit. Prea înguste ca să încapă între case mașini, păreau pierdute în timp. Nu vedeai pe la colțuri atâta plastic uitat, măturat în stânga și-n dreapta. În fața ușilor de perdea trotuarul era curat. Obloanele caselor, vopsite în urmă c-un veac, erau deschise, hainele întinse la uscat și pe unde nu era loc de copaci sau tufișuri, oamenii plantaseră plante în găleți sau ghivece.

Tagore

Din labirintul Kumartuli, cu străzi înguste și întortocheate, am ieșit iar pe bulevard larg, pe Rabindra Sarani, care purta numele poetului Rabindranath Tagore, spre a cărui casă ne îndreptam.

Acest Tagore – Robi Thakkur, care l-a făcut atât de gelos pe Allan, aliasul lui Mircea Eliade din Maitreyi.

”Scria de zeci de ori: Robi Thakkur, Robi Thakkur. Apoi se iscălea, desena o floare, caligrafia Calcutta (…) Asta mă enervă din mai mute motive; întâi, pentru că mă intriga pasiunea ei pentru un bărbat de șaptezeci de ani (…) și în sfârșit pentru că bănuiam că își bate joc de mine și se preface mai naivă decât este.”

”E disperată că nu i-a scris Tagore. Poetul e pentru ea mai mult decât guru, e prieten, confident, logodnic, zeu, poate amant.”

”Mă înșelam, spunea ea, crezând că mă iubește așa cum o iubesc eu. Sufletul ei era de mult dat altuia, lui Robi Thakkur. Îl iubește de când avea treisprezece ani și i-a cetit pentru întâia oară cărțile. (…) Câte nopți nu petrecuseră ei doi pe terasă, singuri, Maitreyi la picioarele bătrânului, ascultându-l mângâiată pe păr. (…) Are o cutie întreagă cu scrisori de la el, trimise din toate părțile lumii, pe unde a umblat. Cutia e de lemn parfumat și i-a fost dată de poet acum doi ani, împreună cu o șuviță din părul lui… (ce cabotin dezgustător, gândeam eu ars de gelozie, de furie (…)”

La conacul lui Rabindranath Tagore am găsit fărâma de artă ce-o căutam într-o Calcuttă prăbușită. Camerele dețin obiecte personale, mai multe picturi ale poetului și ale membrilor familiei, scrieri și mobilierul original. Unele odăi sunt amenajate în stilul odăilor din țările prin care a călătorit: China, Japonia, Ungaria, USA. Ai putea să-ți petreci aici o după-masă întreagă.

Prin casa lui Tagore ne-am imaginat o locuință asemănătoare găsită de Eliade sub acoperișul lui Nerendra Sen. Încăperi aerisite, pânzeturi albe, rogojini, artă și mobilier fin. Terase umbrite, natură, lumini blânde și acalmii. Pulsație artistică dăinuind prin odăi.

Închipuirea și realitatea

Plecând de la Tagore, am luat cu noi câteva versuri de-ale lui.

Timpul călătoriei mele este lung;
calea pe care o am de străbătut este fără sfârşit.

Am ieşit pe aripile primei raze de lumină
şi mi-am urmat drumul prin singurătățile lumilor,
lăsând urma mea pe atâtea stele.

(…)

Călătorul trebuie să bată la toate porțile înainte
de a ajunge la a sa.Trebuie să rătăcim prin toate lumile din afară
pentru a ajunge în sfârșit la templul cel mai lăuntric.

Rabindranath Tagore – Călătorul

Mai trecem de-o casă dărăpănată, de o clădire care a fost cândva frumoasă, de una a cărei jumătate stă surpată, de un cort, de o băcănie întunecată în care la vânzare vezi înșirate doar ambalaje sclipicioase.

Am ocolit câțiva oameni dormind perpendicular pe trotuar, câteva adunări stradale unde se gătea, mormane de farfurii și pahare albe de plastic, și am ajuns la palatul de marmură. Palat păzit de un moșneag înarmat cu o lance. O lance în toată regula. Ne-a lăsat în curte la palat. Pentru interior ar fi trebuit să cerem aprobare de la biroul turistic, care habar n-aveam pe unde era. Oricum nu în zonă. Eram obosiți deja. Am mângâiat un leu de marmură și după câțiva pași prin curte, am plecat.

Calcutta lui Eliade, cea înfățișată miraculoasă și ireală (nicidecum ideală) zace apăsată, uitată sub Calcutta zilei de azi. Mai există doar în rânduri, versuri, amintiri, continuând să fie considerată de melancolici capitala cultural artistică a Indiei. Un statut onorific, acordat pentru a cinsti o parte din trecut.

Calcutta de azi, văzută dinafară, se rezumă la înghesuială, murdărie, nuanțe triste, gălăgioase, și mult praf. Descoperi cu greutate, fiindcă ești distras de sărăcie și gunoaie, credințele complexe, cultura vastă, arhitectura și arta, strălucirea blândă de culoarea mierii, care o definea.

Top atracții în Calcutta

• Victoria Memorial – cuprinde istorie, arhitectură impunătoare, grădini frumoase și expoziția de artă Calcutta Galery
• Mormântul lui Maica Tereza – ”Missionaries of Charity’s, Motherhouse” unde se află și camera în care a locuit Maica Tereza în perioada 1953 – 1997
• Kalighat – important loc de pelerinaj pentru hinduși
• Grădina botanică – atracția principală fiind cel mai mare copac Banyan din lume, bătrân de 250 de ani.
• Cimitirul South Park Street – folosit ca loc de îngropăciune în perioada 1767 – 1840 e parțial acaparat de natură. Aleile șerpuiesc printre monumente funebre artistice și pietre funerare uitate de vreme.
• Piața de flori de la Mullik Ghat
• Palatul de marmură – una dintre cele mai bine conservate locuințe regale din India.
• Maidanul – parcul central, fondat în 1758.
• Muzeul indian – cel mai vechi muzeu din India
• Cartierul Kumartuli – un cartier cu străzi labirintice și ateliere artistice