În India cu trenul

Călătoria cu trenul în India e ieftină, lungă, obositoare, pestriță, aventuroasă, inedită. Rezumată cu bune și cu rele, aș spune că-i de neratat. Dar ca să te bucuri de ea trebuie să lași deoparte așteptări, pretenții, program, și cam tot ce știai despre călătoria cu trenul.

Sunt o grămadă de rute din care să alegi și dacă ai ocazia călătorește cu trenul mai mult decât o singură dată. Unele dintre cele mai pitorești trasee sunt:

• Mumbai – New Delhi (Indian Maharaja Deccan Odyssey – călătorie de lux)
• Bangalore – Goa
• Vasco da Gama – Londa (Goa Express)
• Pune – New Delhi (Nizamuddin Duronto Express)
• Kalka – Shimla (Himalayan Queen)

Poți verifica rutele și programul aici.

Varanasi – Agra, trenul de noapte

Am ajuns la Varanasi Junction după ce-am încercat să ne luăm bilete printr-un operator turistic. Din varii motive, cei de la agenție nu au reușit să găsească tichete pentru noi și ne-au trimis la gară.

• Majoritatea gărilor în India sunt cunoscute șoferilor de tuk-tuk ca și Junction sau Cantonment.

Când am intrat în gară eram surzi de-o ureche și cam derutați de la atâtea claxoane. Așa că am ratat biroul turistic și ne-am dus la o gheretă, unde un domn amabil ne-a pus să semnăm într-un catalog. Apoi, zâmbitor, ne-a îndrumat spre o încăperea în care aveau dreptul doar străinii.

Biroul turistic era dotat cu aer condiționat, wifi, canapele de piele, mese și scaune, mult spațiu gol. Lucruri care contrastau puternic cu ce am lăsat afară, unde oamenii stăteau pe peroane sau trotuar, îngrămădiți, întinși direct pe asfalt, desculți, cu tălpile pline de colb.

5$ biletul – 13 ore pe drum

În oaza de confort câțiva turiști așteptau să-și cumpere bilete de la singurul angajat, un domn mormăit care purta ochelari cu ramă aurită. Avea o mustață stufoasă iar sub ea dinții îi erau negri de la tutunul mestecat. Ghiuluri de aur îi împodobeau ultimele două degete de la mâna stângă. Era plictisit și apăsa tastatura cu capătul unui pix, căutând literele.

Am așteptat o oră, într-o stare de nestare. Pe când ne-a venit rândul la ghișeu biletele la clasa întâia erau epuizate de mult. Am luat ce bilete am găsit deși n-am priceput prea bine ce clasă sau ce vagon fiindcă domnul era tare încurcat în explicații. Cred că se amuza un pic de noi. Oricum până și-a exersat engleza am îmbătrânit vreo doi ani. Iar până ce a notat numele noastre, care-i sunau complicat, ne-au ieșit peri albi.

Cinci dolari a costat biletul de persoană, clasa a doua, în compartiment privat. Era ok pentru noi fiindcă am mai călătorit cu trenul în Asia, nu o dată, iar clasa a doua și vagoanele cușetă au fost confortabile.

Chuu chuu!

Când am urcat în tren am realizat că tot ce credeam noi că știm despre circulatul cu trenul, toată experiența noastră în Asia sau cu CFR-ul a fost degeaba. Compartimentul nostru privat nu exista.

Erau trei paturi față în față și perpendiculare pe cele trei, dincolo de culoar, un altul supraetajat. Lipite de astea trei paturi urmau altele trei, și tot așa alte șiruri, cu o margine firavă de metal ca despărțitură între ele. Dacă aveai auzul bun puteai asculta ce se discută 24 de paturi mai încolo. Asta când stăteai pe loc, fiindcă în mișcare trenul zgâlțâia din toate încheieturile. Zdrăngăneau roțile pe șine de ziceai că prevestesc apocalipsa. Iar frânele scârțâiau în așa hal că ți se strepezea gura instant.

Mersul la baie era o aventură în toată regula. Umblai ba pe vârfuri, ba săltat, ca să eviți oamenii care dormeau pe jos. Erau întinși, bieții de ei, pe unde au găsit loc, cu capetele acoperite de câte un capăt de cămașă sau de câte-un cearceaf și încercau să moțăie. Toaletele, erau mai curate decât cele ale CFR-ului. Urât mirositoare dar curate, atât cât era posibil în condițiile date.

Cel mai bun sfat

Ia-ți patul cel mai de sus – e cea mai prețioasă recomandare pe care o avem.

Și am să vă zic pe scurt de ce.

E bine să-ți iei patul cel mai de sus fiindcă altfel, peste noapte, te trezești cu alții în pat. Da! Cu localnici care se ghemuiesc la picioarele tale forțându-te să-ți strângi trupul ca să aibă și ei oleacă de spațiu. De fapt nu te vor forța propriu zis să-ți strângi trupul. Vor deschide geamurile pe culoar făcând frig în tren și te vei ghemui singur în poziție fetală, zgribulit. Iar colțul de pat astfel eliberat se ocupa îndată.

La un moment dat în timpul nopții, pe lângă frig, am simțit o greutate care-mi apăsa genunchii. M-am gândit că o fi vreun rucsac pus de cineva. Pe când m-am dezmeticit, descoperisem că era de fapt un cap. Un ins folosea genunchii mei pe post de perină și dormea alăturea de mine în pat.

Singurele paturi lipsite de intruși erau cele de sus, restul erau ocupate de localnici. De localnici care n-aveau nici o treabă că ne-au trezit din somn sau că ne îngrămădeau. Tratau totul ca pe ceva firesc. Ba chiar ne-au scos rucsacii pe coridor ca să-și pună gențile lor. Și ciudat că acești pasageri fără loc, erau alungați de-ai lor. I-am văzut respinși prin cuvinte aspre și cu gesturi pline de lehamite.

Ceai – Chaay

În afară de intruși, noaptea ne-a fost piperată și de alte episoade stranii.

Coridorul era cuprins din senin de țipetele și urletele controlorilor, care te făceau să sari din pat ca ars. Te verificau de mai multe ori pe noapte, nu cumva să dormi un ceas legat. Ne puneau lanterna în ochi, ca la infractori, cerând biletele. Și buimac, orbit, abia găseai biletul, pașaportul cu viză sau răspunsurile la întrebările lor. Pe când ațipeai, veneau vânzătorii de ceai. Se opreau în dreptul patului și izbeau cănile de pleu deolaltă până te trezeai. Dacă dormi nu însemnă neapărat că nu vrei ceai. Dăăă.

La destinație am ajuns cu trei ore mai târziu decât ar fi trebuit. Ore pe care nu le-am pierdut prin mersul prea încet al trenului sau prin minute rătăcite în câte-o gară. Ci pur și simplu am stat pe loc. Am stat, și-am stat, de-am început să ne întrebăm dacă ‘om mai porni vreodată. Și după ce-am pornit, am mers de parcă s-au gătat cărbunii. Într-un final, după 16 ore petrecute-n tren, la geamul ferestrei cu zăbrele, printre ceață și fum, s-a ivit fortăreața roșie din Agra și Taj Mahal.

A fost o noapte bizară? Da. Lungă și obositoare, da. Întâmplări anapoda, stări ciudate, gălăgie cumplită? Iarăși da. Am râs? Da. Ne-am mirat, am aflat și am experimentat ceva unic, autentic? Categoric da. Am reface drumul? Probabil că nu. Cel puțin nu același, bătătorit deja.

Vizitează Taj Mahal, informații – aici

Cum a fost în Varanasi, citește aici