Povestiri

Piglet

La început am fost doar cârpă rozalie, pufoasă. M-au spălat și mi-au desenat niște dungi. M-au cusut în forme și mi-au conturat ochii. Apoi mi-au dat trup, m-au definit, dar eram încă adormit, tăcut.

Știam că seamăn cu Piglet. I-am auzit pe mulți numindu-mă așa.

M-au așezat în cutie cu gemenii mei și pe un container mare cu restul personajelor din poveste. Ne trimiteau departe, peste mări și țări, să prindem viață.

Am moțăit tot drumul, lung sau scurt, cât o fi fost; până într-o zi când lumina magazinului mi-a căzut peste ochii negrii și peste urechile ascuțite. Eram într-o hală cu ecou, într-un spațiu plin de glasuri, de rafturi colorate, pline cu jucării.

Mai departe de noi, de cei din povestea lui Winnie, era orașul mașinilor, al păpușilor, al roboților. Nu știam prea multe despre ei, doar că-s din galaxia noastră.

Pe noi, în ținutul jucăriilor, ne vizitau surâsurile cel mai des. Chiar și cel care se îngrijea de noi ca o povară, zâmbea adesea când ne îngrămădea pe raft sau ne ridica de pe unde eram răsturnați. Ședeam cuminți așteptându-ne rândul, așteptând să trecem de barierele dătătoare de viață. Știam cu toții că dincolo de casa de marcat începea viața noastră cu adevărat.

Nu știu cât a trecut până am fost luat de pe raft de un băiat cu ochii mari. S-a uitat la mine curios și m-a scuturat. Ciudat, mi-am spus, e mascat. Fiindcă, deși copil, se înfățișă înaintea mea în chip de adult. M-a așezat cuminte într-un căruț cu zăbrele argintii.

Înainte să plecăm, am fost purtat prin toată galaxia. Alături de mine, în coș, au fost puși fel și fel de extratereștrii, de care mă miram stând pitit în colțul meu. Într-un târziu am fost scos afară și analizat, tras de urechi, mângâiat, apăsat. M-am temut pentru o clipă c-am să mă întorc pe raft. O lumină roșie, orbitoare, m-a scanat și-asta a fost tot. Din scurt mi-am luat adio de la galaxie și-am plecat entuziasmat, cu chipul vesel, colorat, spre noul meu univers.

Dar viața încă n-o simțeam. Secundele treceau și eu mă frământam la fel, într-un decor schimbat. Membrele au început să-mi atârne tot mai grele și urechile să-mi cadă supărate peste ochi. Sub nas, gura-mi era curbată a dezamăgire. Eram mohorât.

Speranțele-mi erau aproape nule când niște palme mici, pufoase, m-au cuprins. Copilul m-a strâns la piept, și-a rezemat bărbia ascuțită pe creștetul meu. A inspirat deasupra mea și am simțit cum îmi insuflă viață. Așa, printr-o simplă îmbrățișare duioasă, prin pieptul tresăltat și prin chicot. Se bucura, mă bucuram.

M-a alintat în fel și chip, de-am și uitat cine-i Piglet.

Ne-am făurit împreună povestea noastră, am împărțit păturica și patul, scaunul din mașină și drumurile departe. Ne aventuram în basme și-n vise plini de curaj. Eram viu, făceam parte din viață. Eram dragul cel mai drag, lipit mereu de inimă sau de obraz.

Cândva am fost o jucărie de pluș, Piglet – un porcușor roz. Apoi am devenit prietenul cel mai bun al unui pui de om. Amicul din copilărie păstrat mereu în amintire. Nemuritor.


8 februarie 2021
Spread the love

One Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Romanian RO English EN French FR Spanish ES