Argentina,  Călătorii

Lovely Patagonia!

Patagonia, împărțită între Chile și Argentina, se întinde pe o suprafață ce depășește un milion de kilometri pătrați, iar fiecare parte a ei oferă oportunități unice pentru aventurile-n natură. Dacă ajungi în Patagonia de Sud a Argentinei sunt două destinații pe care n-ar trebui să le ratezi: Glaciarul Perito Moreno și muntele Fitz Roy.

Fitz Roy este un monolit imens de granit în formă de piramidă, sculptat de vânturi, zăpadă și gheață; care se înalță până la 3.405 metri. Fațetele sale fine fac urcarea dificilă, zăpada se așează rar pe ele, rămânând în contrast cu vârfurile mai scunde, albe, ce-l înconjoară.

Forma lui este un reper pentru Argentina și e logo-ul cunoscutei firme de echipament montan ”Patagonia”

Lovely Cerro Chalten

În pustietatea Patagoniei orașele mari și dezvoltate sunt rare. Localitățile se găsesc la sute de kilometri depărtare una de alta și între ele nu prea întâlnești alte comunități.

El Calafate, un oraș cu aproximativ 6000 de locuitori, e situat în sud vestul Patagoniei aproape de granița cu Chile. Având aeroport și o autogară aglomerată, în El Calafate debarcă majoritatea turiștilor.


El Chalten

Cei care vin în Patagonia pentru Fitz Roy, cel mai faimos munte din ținutul arid argentinian, iau din El Calafate ruta spre El Chalten.

El Chalten, considerat de către cățărători un fel de Mecca, e capitala națională a drumețiilor montane.

Bienvenidos a Patagonia!

Numărul de locuitori din El Chalten, pe tot parcursul anului, e de 350 de persoane.

Pe timp de vară se deschid buticuri cu produse artizanale, cu servicii de închiriat echipament, ceainării și locuri de cazare. Dar chiar și așa, orașul e adormit la amiază, când toți turiștii sunt prin munți sau atârnă-n hamuri de stâncile din împrejurimi. Diminețile se bucură de cea mai multă activitate. Ajung autobuzele matinale din El Calafate și lumea pornește-n aventură.

El Chalten

Fiind niște cățărători mai amatori atunci, decât suntem acum, nu am urcat peretele stâncos din El Chalten, și-am ales ruta pădurii spre laguna de Los Tres, aflată la baza lui Fitz Roy.

Cine a fost Fitz Roy

Muntele Fitz Roy e numit după căpitanul navei Beagle, Robert Fitz Roy, care a urcat pe râul Santa Cruz în anul 1834, apropiindu-se până la 50 de kilometri de lanțul muntos.  

Ce înseamnă El Chalten

Și dacă tot suntem la nume, El Chalten, în limba indigenă tehuelche înseamnă muntele fumător, denumire inspirată de norii persistenți ce îl înconjoară, seamănând cu o aglomerare pufoasă de fum. (Fitz Roy e cunoscut și după acest nume: Cerro Chalten)

Patagonia – ținutul uriașilor

Iar numele Patagoniei a fost dat de Magellan și armada sa, care, văzând poporul Tehuelche, au zis de ei că sunt uriași și le-au pus denumirea de ”picioare mari”.

Nimic nu dezvoltă imaginația mai bine ca zilele prelungi pe mare.

Oamenii Tehuelche erau de fapt doar cu câțiva centimetri mai înalți decât europenii. Nu măsurau zece metri, cum au ajuns poveștile-n Spania de atunci și cum au fost purtate prin viu grai vreo 200 de ani.

Locuitorii umani ai Patagoniei nu erau uriași, dar ținutul a fost cândva populat de giganți. Cele mai mari fosile de dinozauri au fost găsite aici: Argentinosaurus și Patagotitan, considerate a fi cele mai mari animale care au trăit vreodată pe pământ.


Laguna de los Tres trail

Jurnal

Înainte de zborul spre Argentina, am scos cortul din rucsac de vreo patru ori. Până la urmă am plecat fără el și rău am făcut. Primul sfat pentru Patagonia e să-ți iei cortul cu tine. Da, se găsesc echipamente de închiriat dar sunt scumpe, și poate ai și nenorocul să le primești șubrezite și să te bată vântul în ele și să te plouă. Iar dacă îți intră vântul patagonic în cort, te ia cu tot cu cort pe sus. Se zice că vânturile pot sufla cu atâta putere în Patagonia încât să facă un avion de mici dimensiuni să zboare cu spatele. Dar asta nu l-a împiedicat pe autorul Micului Prinț, (și a motto-ului de pe site) Antoine de Saint-Exupéry să zboare peste aceste ținuturi livrând poșta.

Din El Chalten am închiriat un cort și am cumpărat butelii de gaz. Aveam la noi blide, mâncare, saci de dormit, haine, utile și neutile. Cu ”casa” în spinare am început urcarea.

Traseul pornește din capătul nordic al orașului, și e notat ca fiind moderat ca și grad de dificultate. Unii îl fac în graba de-o zi, alții îl întind pe mai multe zile.

Dar pentru că un proverb argentinian spune: ”Quien se apresura en la Patagonia pierde el tiempo” – ”Cine se grăbește-n Patagonia, își pierde timpul”, am mers agale făcând pauze dese și am încheiat circuitul în trei zile.

După vreo patru ore am ajuns la primul camping și vârful ni s-a înfățișat pentru întâia oară.

Mai apoi, până la al doilea camping, am avut mereu dinții muntelui aproape de noi. Îți venea să faci doi pași și șapte poze, și tot așa să înaintezi, cu viteza melcului. Luarăm vorba proverbială pe bune, nu ne grăbeam deloc.

Cerro Chalten, Patagonia

Pe la șase seara am instalat cortul în pădure, la Poincenot.

Piedras Blancas glacier

Știam că nu foarte departe de Poincenot este un glaciar, Piedras Blancas. Dar ruta spre el era închisă. Ne-am dus pe marginea cealaltă a cărării într-o plimbare care s-a tot lungit și care până la urmă, pe un traseu nemarcat, ne-a adus în fața glaciarului. (am avut gps la noi, nu ne-am dus chiar ca bezmeticii ghicind nordul după soare)

Rio Blanco Glacier

Ajunși la glaciar am făcut o pauză lungă. O pauză de liniște, de meditație și de absorbire a naturii. Cel puțin eu, care-mi petreceam acolo ultima zi din anii cu început de douăzeci. Mi-am pus tot felul de dorințe și am avut amalgam de gânduri, vesele și melancolice, nu le mai știu, nu le-am reținut pe toate dar momentul l-am simțit ca pe-o armonie, un echilibru, o reîntregire cu natura. Și nu puteam să fiu mai bucuroasă că următoarea zi, prima zi a celor 30 de ani împliniți, aveam să-mi petrec aniversarea acolo unde mi-e cel mai drag să fiu, pe munte.

Happy 30!

Seara am cinat în grup cu ceilalți ocupanți ai campingului, stăteam distanțați și totuși uniți.

Fitz Roy

Trezitul de dimineață a întârziat neobișnuit de mult pentru noi, care suntem matinali la cort. Iar exclamarea mea după ce mi-am primit urarea de ”La mulți ani!” a fost ”Liviu, da-i zece!!!”. Zece cu zece și încă zece fac 30, deci happy birthday to me, dar să pornim la drum acum!

Nici nu puteam primi un cadou de care să mă bucur mai mult ca de cerul senin al acelei zile. Am reușit să vedem muntele în splendoarea lui, clar și liniștit.

Fitz Roy base

Liviu s-a îndurat de mine, (după ce-am făcut abuz de vorba că-i ziua mea) și m-a lăsat să mă cațăr cât am putut de sus fără echipament. Când m-am intersectat cu doi cățărători profesioniști, care-și pregăteau ruta, mi-am dat seama că sunt destul de departe și că era mai bine să cobor și să sărbătoresc. Până mai aveam ce sărbătorii.

Liviu & laguna de los Tres

Madre e Hija trail

Spre laguna Torre am mers pe Madre e Hija (mama și fiica), traseul pitoresc care leagă Cerro Chalten de Cerro Torre.

Madre e Hija trail

După-masă, bafta din zorii zilei în privința vremii ne-a părăsit. Cerro Torre era, de la bază până la vârf, acoperit de o ceață gri și groasă ca și un fum de frunze ude. Ne-am dus la somn cam dezamăgiți iar a doua zi ne-am trezit cu noaptea în cap în speranța să găsim cerul limpede cât de cât; atât cât să ne permită să distingem porțiuni din vârfurile ascuțite ale muntelui.

Dar după dărnicia zilei dinainte, ne-am confruntat cu o vreme tare îndărătnică. Nici după ore lungi, ceața nu-și mută cuibul din jurul lui Cerro Torre și, spre amiază, a trebuit să ne declarăm înfrânți.

Laguna Torre

Regret că nu am văzut Cerro Torre, care din imagini e la fel de impresionant ca Fitz Roy, dar la final de aventură putem spune c-am fost norocoși cu două zile lipsite de ploaie.

În campingurile de pe lângă El Chalten am fi stat cu plăcere vreo săptămână sau mai mult.

Campamento Poincenot

Ne-am întors seara la El Calafate să gustăm din gemul de fructe de pădure specifice zonei, fructe care au dat numele orașului și despre care se spune că dacă le mănânci te vei întoarce cu siguranță în Patagonia.


Informații utile despre traseu, pași de urmat, aici.

Jurnalul din Ushuaia, capătul lumii, aici.

Spread the love

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *