Călătorii,  Peru

Cum să ajungi în Colca Canyon din Arequipa

Te-ai hotărât așadar, (sau încă nu?), să călătorești independent spre canionul Colca, al doilea cel mai adânc canion din lume și una dintre cele mai superbe destinații din Peru. Despre canion am scris mai multe detalii aici, articolul de mai jos se rezumă doar la transport și câteva mențiuni despre experiența noastră.

Deși drumul e lung, e spectaculos. Într-adevăr, până ce ieși din Arequipa nu vezi nimic senzațional dar după ce lași urbea în urmă, cu străzile prăfuite, prea multe mașini și construcții neterminate, o să ți se așterne înainte pășuni verzi, pășuni aride, pășuni mlăștinoase din care se ridică dealuri ondulate, vârfuri golașe, panorame când blânde, când dure, un peisaj variat.

O să ai ocazia să vezi lama, alpaca, vicuna sau guanaco păscând libere, pentru că șoseaua trece prin marginea rezervației naționale Salinas y Aguada Blanca, o zonă protejată întinsă pe 3.669 de kilometri pătrați. Rezervația mai adăpostește și puma, vulpea și pisica andină, colocolo, dar șansele să le vezi în apropierea șoselei sunt destul de mici.


Cum să ajungi la Cabanaconde

Cum am scris și în articolul principal, toate drumețiile în canion încep din Cabanaconde, un orășel aflat la 220 km de Arequipa.

Ca să ajungi în Cabanaconde trebuie să iei bus sau colectivo (microbuz) din Arequipa iar drumul durează în jur de cinci – șase ore, dar poate să dureze chiar și opt, depinde de trafic și de noroc.

Noi am călătorit cred că cu rata, dar a fost interesant fiindcă am avut șansa să vedem un pic din viața rurală a Peruului. Autobusul a adunat de pe drum copii în uniforme școlare, oameni veniți de la munca câmpului sau de la târguri, cu coșuri de nuiele împletite care ascundeau orătănii. Femeile din zona Chivay – Cabanaconde încă se îmbracă tradițional, cu pălării brodate, cu fuste colorate și înfoiate. Au părul negru împletit în două cozi lungi care le trec de brâu și bagajul și-l duc înnodat într-o pătură pe umeri.


Programul autobuselor & colectivos

Indiferent ce mijloc de transport ai alege e bine să pornești dimineața, cât mai devreme. Chiar și tururile care organizează excursii în Canon del Colca au plecarea la 3 dimineața, ca să ajungă în timpul optim pentru vederea condorilor.

Deși există transport zilnic, programul autobuselor e destul de instabil, s-a modificat mult în timpul pandemiei. Cel mai bine ar fi să te interesezi de autobuze cu o zi înainte de plecare la biroul de informare turistică din Plaza de Armas sau, ideal, direct din autogară.

Noi am luat un bus care pornea spre Cabanaconde la 9 dimineața dar după pandemie s-a redus numărul companiilor și singura companie care mai face traseul, Andalucia, are trei plecări pe zi. Prima plecare la 1 dimineața și ultima la 1 după-masa. Programul celeilalte plecări e inconsistent, ba ora 3 dimineața, ba 4. Eventual sună la numărul de telefon +51 988060516 ca să obții mai multe informații, sau roagă pe cineva de la recepția cazării să vorbească pentru tine. Astfel poți să faci și o rezervare.

Dacă nu găsești bus, sau dacă vrei să călătorești un pic mai rapid, poți să iei colectivo. Nu există colectivo Arequipa – Cabanaconde. Trebuie să schimbi în Chivay dar schimbul e foarte ușor pentru că microbuzul care pleacă spre Cabanaconde le așteaptă pe cele care sosesc din Arequipa. Deci nu trebuie decât să te dai jos dintr-o mașină și să urci în cealaltă, din aceiași stație.

Deși am scris mai sus c-ar fi ideal să pornești devreme, plecarea din Arequipa n-ar trebui să te preseze foarte tare. Ideea e că majoritatea turiștilor vor să înceapă drumeția în aceiași zi în care ajung în Cabanaconde fiindcă în micul oraș de pe marginea canionului nu-s multe de văzut. Dar dacă ajungi mai târziu, cum am ajuns și noi, te poți bucura de o plimbare pe străzile înguste de prin oraș, înnoptezi la o casă de oaspeți și pornești drumeția a doua zi devreme.


Pașii de urmat pentru Arequipa – Cabanaconde.

  • Pasul 1 – te interesezi de bilete și program cu o zi înainte de plecare. Ideal ar fi să te asiguri din mai multe surse. Având în vedere că busul și colectivo se iau cam din aceeași zonă (am pus coordonatele g.maps mai jos), poți să dai o fugă până acolo ca să-ți faci rezervare, sau să suni la numerele de telefon afișate online. Bagajele mari le poți lăsa la cazarea din Arequipa, împachetează un rucsac ușor, doar cu strictul necesar pentru drumeție. Nu uita să pui cu tine haine groase pentru seară, hârtie igienică și bani numerar.
  • Pasul 2 – iei un Uber sau taxi până la Terminal terestrre (autogară) sau stația de colectivo. Taxi ar trebui să te coste aproximativ 6-10 soles (2-3$usd). Pentru colectivo până în Chivay poți lua compania Transportes Caminos del Inca de pe strada Javier Pérez de Cuéllar 107 (la colț cu autogara) sau Transportes Centella de pe Avenida Andrés Avelino Cáceres 310 (tot în apropierea autogării). Colectivos pleacă aproximativ din oră în oră începând cu ora 5 dimineața și până la ora 13.00. Prețul unui bilet doar dus e de aproximativ 20 – 25 de soles (6-7$usd).
  • Pasul 3 – Dacă iei busul, odată ce te-ai urcat în el cobori în Cabanaconde. Busul oprește pentru o pauză de zece minute în Chivay. Preț 25-35 peruvian soles (6-10$usd)
  • Pasul 4 – e valabil doar dacă ai luat colectivo pentru Chivay. Mașina o să te lase în centrul orașului unde schimbi pentru Cabanaconde. Dinstanța dintre Chivay și Cabanaconde e de 55 km iar prețul aproximativ pentru microbuz e de 10 soles (3$usd).

Despre ce trasee sunt în canion am scris în articolul principal.



Spread the love

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *