Povestiri

Punta del Diablo, Vama Veche din Uruguay

” – Mai stai. Ia uite, cântă rock. Nu te-aș mai lăsa să pleci. Să mă înțelegi. Îmi place pielea ta, îmi place cum miroși, cum taci și cum vorbești cu chicot. Te simt aici în piept, aici, așază-ți palma. Un puls ce nu mă înșală. Îmi spune că mi te potrivești. Câți ani avem laolaltă? Ce mai contează? Eu 45, tu 24… Doar numere, contorizări, monitorizări. Simt că nu pot fi 45 de ani strânși la mine în trup, dar totuși sunt. Vino aici! Dă-mi mâna strâns. Hai să pornim pe jos la polul opus. Să trecem Punta del Diablo. Am să-ți cânt pe drum ce cântă mexicanii. Îți pleci privirea. Pentru că simți și te rușinezi. Hai să nu mai plecăm atunci. Să stăm. Să stăm și să ne privim. Dacă era lună plină m-aș fi bucurat mai mult. E în creștere luna acum. Se spune că e bine să-ți tai părul când e luna în creștere. O fată mi-a spus. Nu știu… Sună prostește?! Nu zici nimic… Da, e o informație de care n-ai nevoie, nu acum. Îmi place părul tău lung, auriu. Și ochii albaștri. Albaștri cred că sunt. Ți-am zis că vederea mă lasă. Mi-ai dat să citesc ceva pe telefonul tău dar n-am distins literele. Cu culorile încă mă mai descurc. Și cred că aș putea paria că ai ochii albaștri. Și ce mai spui? Crezi că luna poate influența asta? Creșterea părului, somnul? Părul meu după cum vezi n-are nici un stil. E între tunsori și-aproape îmi intră în ochi. Ochii mei negri, căprui sau cum or fi, depinde de soare, dar sunt întunecați oricum. Dansăm un pic? Ah, că e fix pauza dintre piese. Stai că-și drege glasul mexicanca și pornește iar. Dacă nu mai cântă, îți cânt eu, ți-am zis. Și dansăm în timp ce-ți cânt. Până mă lasă vocea. Și după aceea, dacă vrei. Dansăm pe liniște. Îmbrățișați. Că altfel arătăm ca doi nebuni, ca doi sălbatici. Mai ales c-apar zorile în curând. Dar hai că începe să cânte iar. Dacă nu ne mutam la alt bar. În Punta nu-i liniște vreodată. Liniștea-i doar a ta. Da… Dragostea n-are nevoie de cuvinte, să știi. Dragostea e totul. Mare concluzie. Răsărită din ce gând, poate te întrebi. Mă gândesc că oamenii, cei din exterior, la ei mă refer, tolerează mult dacă văd o fărâmă de iubire, de nu știu… de dragoste, nebunii de început, de îndrăgosteală. Poate-și aduc aminte. Au trăit sau au visat. Cu zâmbetul pe buze rostesc ”pe vremea mea”. Mă am și eu cu vorba asta, dar uite, alături de tine am uitat câți ani am. Dragostea se simte la fel indiferent de vârstă. E ca durerea. La fel te doare o tăietură, atâta doar că la 5 ani te sperii mai tare decât la 45. E diferit doar modul cum o abordăm. Da, iubești la 45 ca la 20 de ani. Se simte la fel de aprins. Arde. La 20 mai ai elan să stingi flacăra, mai târziu în viață o lași să te pârjolească. Te faci cenușă. Cenușă gri ca plaja asta. Mai fină ca nisipul. Dar astea nu-s discuții de 4 dimineața. Ah! Ceasul blestemat. Mi-a picat privirea pe el. Îl și desfac de pe mână și îl arunc în mare. Să-l ia valurile, să-l ducă departe. Să rămână ora înțepenită pe cadran și timpul să stea. Dar, de fapt, ora nu contează. Trece și ea. Și trec și anii, se gată viața. Nu o să mai fim. Ne vom revedea în altă viață, simt asta. Dar ce ar fi să profităm și de clipa de-acum? Ce spui? Stai să-mi plec urechea lângă gura ta.”

” – No hablo espanol muchacho.”


Punta del Diablo, născociri.
Spread the love

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Romanian RO English EN French FR Spanish ES